Tech & Rights

De ce este greșită propunerea UE legată de filtrarea materialelor de pe Internet?

Răspunsul UE la necesitatea protecției copiilor împotriva materialelor dăunătoare de pe internet și la combaterea încălcării drepturilor de autor este acela de a solicita companiilor de internet să facă selecție între materialele disponibile online.

by LibertiesEU

Parlamentul European urmează să voteze în curând cu privire la două acte legislative importante. Este vorba despre Directiva privind dreptul de autor pe piața unică digitală și Directiva privind serviciile media audiovizuale. Aceste directive vor schimba pentru totdeauna modul în care funcționează internetul.

Protecția copiilor și combaterea încălcării drepturilor de autor sunt motive legitime pentru a limita libertatea de exprimare. Dar este important să se realizeze un echilibru corect între drepturile în cauză, și anume drepturile de autor și protecția copiilor și libertatea de exprimare. Orice limitare a libertății de exprimare trebuie să fie proporțională. De obicei în legătură cu astfel de limitări se decide de la caz la caz de către judecători sau de către alte autorități, care emit linii directoare și discută aspectele problematice relevante.

UE vrea acum să își modifice abordarea. Soluția propusă pune însă în pericol libertatea de exprimare, lăsând poarta deschisă către limitări disproporționate ale acesteia, limitări în legătură cu care vor decide companii, al căror interes primar este profitul.

UE se îndreaptă într-o direcție nouă, în care libertatea de exprimare nu este respectată în mod corespunzător, unde limitările sunt disproporționate și unde deciziile sunt puse în mâinile companiilor private.

Experții se opun propunerii

Noul proiect de directivă privind drepturile de autor ar introduce noi obligații pentru toți furnizorii de servicii prin care sunt împărtășite și stocate materiale generate de utilizatori. Noua cerință ar obliga furnizorii de servicii de internet să ia măsuri împotriva încălcării drepturilor de autor în cooperare cu titularii de drepturi. Proiectul de directivă identifică tehnologiile de recunoaștere a materialelor ca un posibil mijloc de îndeplinire a acestei obligații. Este dificil de înțeles care sunt obligațiile concrete, fiind însă sigur că va exista obligația de monitorizare și filtrare a activităților utilizatorilor. Această nouă regulă va fi aplicată tuturor furnizorilor de servicii de acest tip, cum ar fi platformele de partajare video (YouTube), platformele de bloguri (Twitter, Tumblr), platformele de social media (Facebook), platformele de partajare a documentelor (Dropbox) și site-urile prin care se vând produse (eBay, Etsy).

Mulți academicieni (aici, aici, aici și aici) și organizații care activează în domeniul drepturilor omului și drepturilor digitale din întreaga Europă susțin că propunerea contrazice normele existente la nivelul UE și creează incertitudine juridică. Aceasta încalcă drepturi fundamentale, cum ar fi libertatea de exprimare, libertatea de informare și dreptul la viață privată și contrazic deciziile anterioare ale Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Organizațiile pentru drepturile omului afirmă adesea că realizarea unei selecții între materialele care pot fi disponibile pe Internet încalcă libertatea de exprimare și libertatea de a accesa informații, în timp ce monitorizarea constantă a activității utilizatorilor încalcă dreptul la viață privată al acestora.

Încălcarea drepturilor omului

Realizarea unei selecții în rândul materialelor care pot fi disponibile pe Internet creează un mediu în care oamenii nu au acces la anumite informații. Filtrarea este așadar un tip de cenzură automată preventivă, în numele protejării anumitor valori. Aceste valori pot include obligația morală a publicului de a proteja copiii, ceea ce generează necesitatea de a se asigura că aceștia nu au acces la așa-numite materiale dăunătoare. Această valoare poate fi identificată în ideologia comunistă, un exemplu în acest sens fiind China. O caracteristică comună care derivă în aceste cazuri este aceea că statele sau companiile private stabilesc algoritmi pentru protejarea unor valori nedeterminate.

Drepturile de autor se referă însă la altceva. Există criterii obiective care servesc la protejarea operelor creative ale titularilor de drepturi. Cu toate acestea, nivelul de protecție diferă în funcție de dorințele creatorului. Există creatori care își împărtășesc voluntar lucrările, în timp ce alții vă dau permisiunea de a le utiliza numai dacă plătiți. Utilizarea de lucrări protejate prin drepturi de autor pentru parodie poate fi legală sau ilegală în funcție de reglementările din fiecare țară europeană.

Situația este însă cu siguranță una în care se interferează cu drepturi fundamentale. Pe de o parte, există libertatea de exprimare și dreptul de a avea acces la informații; pe de altă parte, există protecția creatorilor și a operelor lor. Industria creativă nu ar prospera fără o protecție adecvată a drepturilor de autor. Aceasta este importantă pentru economie și pentru dezvoltarea tehnologiei informației. Cu toate acestea, în acest caz, nu se realizează obligația de a realiza un echilibru corect între drepturile în cauză - și anume dreptul de autor și drepturile fundamentale. Acest lucru se datorează faptului că drepturile de autor sunt deja protejate în mod adecvat în alte moduri decât prin filtrare - modalități care sunt mult mai puțin invazive. Directiva privind comerțul electronic este un exemplu bun în acest sens. Acessta limitează răspunderea pentru încălcările drepturilor de autor la cele despre care furnizorii de servicii știu sau care le sunt aduse la cunoștință și pe care nu le șterg sau la nu dezactivează accesul. Conform proiectului de directivă privind drepturile de autor, furnizorii de servicii de internet ar fi răspunzători pentru tot ceea ce au permis filtrele lor să devină disponibil online, chiar dacă aceștia nu sunt conștienți în practică de încălcări ale drepturilor de autor. Astfel, noile norme ar crea incertitudine juridică pentru furnizorii de servicii de internet cu privire la legislația pe care ar trebui să o urmeze.

„Conținut nociv"

Dacă ne îndepărtăm puțin și privim aceste directive într-un context mai larg, putem observa că ele fac parte dintr-o tendință a UE de a avea o anumită abordare în poltiicile sale. La fel ca proiectul de directivă privind drepturile de autor, noua versiune propusă a Directivei privind serviciile media audiovizuale impune și ea obligații privind filtrări de materiale, solicitând platformelor pe care se partajează video-uri să aplice mecanismul de filtrare în numele protecției minorilor.

În timp ce protecția minorilor este un obiectiv legitim, există două probleme de bază cu privire la această abordare. În primul rând, este dificil să se definească ce poate fi considerat „conținut dăunător" sau „nociv”. De exemplu, poate fi dificil să se facă o delimitare clară între pornografie soft și materiale importante de educație sexuală. De asemenea, în timp ce unele materiale pot fi dăunătoare pentru un copil normal de 10 ani, ele pot fi foarte utile pentru un copil de 10 ani care este victimă a hărțuirii sexuale. În al doilea rând, platformele de partajare video nu au cunoștințele și resursele umane necesare pentru a face selecție între toate materialele posibile în mod corespunzător.

Filtrarea obligatorie ar impune companiilor private să rezolve probleme dificile legate de drepturi fundamentale. Directiva privind drepturile de autor ar impune companiilor să facă alegeri între libertatea de exprimare și drepturile de autor, în timp ce Directiva privind serviciile media audiovizuale le-ar cere să facă alegeri între libertatea de exprimare și materiale dăunătoare.

Plasarea responsabilității în sarcina companiillor

Prin această soluție, Comisia încearcă să rezolve problema încălcării drepturilor de autor și a materialelor online dăunătoare și prin care se instigă la ură transferând responsabilitatea monitorizării acestora către companiile active pe internet, cum ar fi motoarele de căutare, platformele de partajare video și rețelele sociale. Aceste companii nu dispun însă de resursele și expertiza necesare pentru a rezolva problemele legate de drepturile fundamentale.

În același timp nu este vorba numai de expertiza lor, ci și de faptul că acestea au ca principal obiectiv profitul. Așadar pentru ele protecția drepturilor fundamentale nu are o importanță primordială. Atunci când vine vorba de a alege între interesele afacerii și protejarea libertății de exprimare, e ușor să ne imaginăm de ce companiile ar opta pentru prima opțiune, care ar impune eliminarea anumitor materiale, dacă există vreun risc de a răspunde juridic.

Dacă lăsăm companiile să dețină controlul asupra materialelor ce urmează a fi disponibile online, punem cu siguranță în pericol libertatea de exprimare și libertatea de a avea acces la informații, deoarece exercitarea acestor drepturi și posibilitatea cetățenilro de a se bucura de ele poate fi ușor limitată. Nu va exista posibilitatea unei dezbateri publice în legătură cu anumite materiale, deoarece acestea nu vor mai ieși niciodată la lumină. Companiile vor controla toate informațiile ce urmează a fi disponibile în mediul virtual. Faptul că ele vor avea acest drept și obligație nu va constitui doar o povară grea pentru sectorul comercial, ci va face și ca procesul să fie unul netransparent, constituind așadar o manieră nepotrivită într-o democrație atunci când vine vorba de reglementarea unor subiecte atât de importante precum libertatea de exprimare. Lipsa de transparență este o problemă și pentru că nu va fi foarte clar unde vor putea cetățenii să depună plângeri împotriva deciziilor de a-și vedea materialele blocate sau înlăturate de pe internet, neavând așadar accesul la un mecanism de plângeri eficient și corect.

De ce a decis oare UE să schimbe regulile? În primul rând, UE pare fericită să transfere responsabilități atât de importante către companii mari care dispun de resurse financiare pentru a rezolva probleme, a dezvolta software-uri și a plăti amenzi, dacă este necesar. În al doilea rând, UE încearcă să creeze o industrie creativă mai echilibrată. Companiile care operează pe internet au anumite interese, în timp ce, deținătorii de drepturilor de autor au interesele lor proprii, iar undeva între acestea interesele utilizatorilor de internet par să nu mai conteze. În opinia noastră UE ar trebui să se gândească mai mult la utilizatorii serviciilor de internet și la protejarea libertății de exprimare, a libertății de a avea acces la informații și a dreptului la viață privată al acestora.

copyright