Jihad vs. McWorld
În bestseller-ul său din 1996, Jihad vs. McWorld, politologul american Benjamin R. Barber argumenta că există două forțe la fel de puternice care se luptă pentru sufletele și mințile noastre. "McWorld" este metafora lui Barber pentru omogenizarea, maximizarea profitului și spiritul eficient de eroziune al capitalismului global. "Jihadul" este ceea ce se întâmplă ca răspuns la acesta: creșterea tribalismului etnocentric, creșterea urii între grupuri și dorința de a reveni la "o lume care exista înainte de capitalismul cosmopolit și care era definită de mistere religioase, comunități ierarhice, tradiții cuvrăji și basme". McWorld erodează frontierele naționale din exterior. Iar Jihadul din interior. Barber credea că în cele din urmă McWorld va depăși anti-modernitatea reprezentată de Jihad și va câștiga. Nu credea însă că acesta ar fi un lucru bun. În opinia sa, statul-națiune este constructul în care funcționează cel mai bine democrația și de aceea, dat fiind că atât Jihad, cât și McWorld subminează statul-națiune, democrația va fi în pericol indiferent de care dintre ele va ieși pe primul loc.
Se află oare reînvierea tribalismului la originea Jihad 2.0?
Argumentul lui Barber potrivit căruia statul-națiune și democrația în sine sunt zdrobite de viciul dialectic format de McWorld și Jihad este desigur unul provocator. Privind în jur acum, în 2019, argumentul pare și mai puțin justificat. McWorld este încă aici, la fel ca și Jihadul pe care le descrie Barber, însă există și țări unde liderii politici au reușit să ridice tribalismul de la nivel subnațional la nivel național. Naționalismul s-a reîntors, ca Jihad 2.0. Este posibil ca britanicii să părăsească Uniunea Europeană. Președintele american dorește să construiască un zid la frontiera de sud a țării sale pentru a opri intrarea imigranților. Prim- Ministrul maghiar a construit deja un astfel de zid. Ar trebui toate astea să ne bucure? Ar trebui Barber să fie mulțumit de situația în care am ajuns? În esență asistăm la o renaștere a statului-națiune și, din moment ce se presupune că acesta este entitatea cea mai potrivită supraviețuirii democrației, puteam întrevedea un motiv de sărbătoare.
Europenii progresiști trebuie să acționeze rapid pentru a opri valul de populism
E bizar să ne întrebăm dacă Barber ar trebui să fie fericit. Oricum, nici măcar el nu e foarte încântat de cum a evoluat totul. Acești lideri, lideri pe care îi putem numi autoritari populiști, pot spune că își apără suveranitatea națiunilor prin construirea de ziduri, punându-și propria țară pe primul loc. Aceștia spun deseori că reprezintă voința majorității (adevărații patrioți!) și că ei sunt de fapt singurii democrați. Toate acestea sunt însă minciuni. Ce fac ei e să se instige la ură și teamă și să se folosească de vulnerabilitățile noastre, împotriva noastră, pentru a-și consolida propria putere.
Din fericire, lupta împotriva autoritarismului populist nu este pierdută. Însă nouă, europenilor progresiști, nu ne-a mai rămas mult timp să facem ceva. Dacă sunteți interesați să aflați mai multe despre acest subiect și ați dori să știți ce politici ar trebui să sprijiniți pentru a ieși victorioși, citiți noua carte a Directorului nostru de Advocacy, Dr. Israel Butler, disponibilă AICI.