Tech & Rights

Lituania a început să dezbată posibilitatea interzicerii portului de văl

În timp ce se pregătește pentru sosirea refugiaților, Lituania, în loc să se concentreze pe politici de integrare, discută despre posibilitatea interzicerii vălului.

by Human Rights Monitoring Institute
Flickr.com, Creative Commons

Lituania se pregătește să își îndeplinească obligația asumată de către Comisia Europeană și să primească 325 de refugiați (cea mai mare parte dintre aceștia fiind din Siria și Eritreea). Retorica folosită până acum de către politicieni pare a fi însă mai apropiată de pregătirea unui război decât de planificarea integrării sociale a acestora.

„Ofițerii de legătură trimiși de Lituania vor participa activ în procesul de selecție a refugiaților. Obiectivul nostru principal este de a ne asigura că acceptăm doar oameni care nu reprezintă o amenințare la adresa securității naționale sau interne", a afirmat Ministrul de Interne, Saulius Skvernelis.

Acesta a promis că va acorda o atenție deosebită Centrului de Primire a Refugiaților din Rukla. „Oamenii nu au de ce să se teamă- vor fi acolo toți ofițerii de care este nevoie”.

„Cei ce vor să se integreze”

Până în prezent, problema refugiaților - care reprezintă doar o sursă de temeri- a fost discutată în Lituania doar din perspectiva necesității menținerii ordinii și siguranței publice. S-a subliniat în nenumărate rânduri că vor fi primiți doar cei „ce vor să se integreze”.

O dorință de a se integra care va fi cu siguranță „încurajată” de interdicția portului de văl în spațiile publice, o măsură care a început să fie discutată la inițiativa președintelui Comitetului Național de Securitate și Apărare.

Până la urmă nu știi niciodată „cine se ascunde în spatele unei burka- poate fi un terorist, un bărbat sau o altă persoană pe care nu o vrem", a explicat Artūras Paulauskas, care a spus că ideea i-a venit după ce a văzut ce se întâmplă în Franța.

Pregătiri

Până acum în Lituania nu au existat femei care să poarte burka sau niqab, țara găzduind o comunitate de aproximativ 5.000 de musulmani. Experții au încercat să calmeze publicul și politicienii, explicând că - musulmani sirieni și cei din Eritreea nu poartă burka sau niqab, așa că este foarte posibil ca luarea unei astfel de măsuri să nu fie necesară.

Obiectivul principal al acestei inițiative este, de fapt, de a fi cu un pas înaintea a ceea ce politicienii presupun se întâmplă în lumea occidentală. Potrivit președintelui Comitetului Național de Securitate și Apărare, atunci când numărul de refugiați crește, crește și nivelul de opunere al acestora față de astfel de interdicții, așa că trebuie să ne pregătim dinainte.

Se pare așadar că oficialii lituanieni au o concepție relativ simplistă cu privire la integrarea refugiaților, văzând-o ca pe o obligație de a accepta regulile și normele locale, fără a se opune. Și care este cea mai bună metodă de a le arăta oamenilor cum să respecte aceste reguli? Prin interdicții, interdicții care se referă la un grup care, să sperăm, va opune cea mai puțină rezistență: femeile.

Sunt necesare discuții de altă natură

Această atitudine a politicienilor arată că integrarea refugiaților poate deveni o problemă serioasă în Lituania. Retorica ostilă care îi vizează pe refugiați și faptul că se discută doar despre frica manifestată în rândul publicului sunt îngrijorătoare pentru că pot fi un semn că Lituania va adopta măsuri izolaționiste, care ar nu ar face decât să crească tensiunile sociale.

În spațiul public apar însă și din ce în ce mai mult opinii ale celor care empatizează cu refugiații, însoțite cu altfel de critici la adresa politicilor promovate de Uniunea Europeană, bazate pe argumente, nu pe frică.

Din păcate încercările de a aprofunda discuția, care rămân încă limitate, s-au pierdut până acum în titluri amenințătoare.

Cel mai mare portal de știri din Lituania generează cel puțin două astfel de titluri în fiecare zi: „Atenție la un mare pericol- și lituanienii sar unul la gâtul celuilalt", „Cel mai prost scenariu pentru Europa: refugiații sau Grecia" și „Noua Europă se apropie: sunteți pregătiți?”.

Ei bine, suntem pregătiți, măcar cu un război împotriva portului de burka- însă, din păcate, nu și pentru o adevărată integrare.