Tech & Rights

Prima campanie TRANS* din Lituania

Comunitatea lituaniană a drepturilor omului sărbătorește prima campanie TRANS * din țară și îndeamnă Guvernul lituanian să înceteze să mai ignore nevoile persoanelor trans.

by Meta Adutaviciute
youtube.com

„Când Tomas mi-a sugerat să apar în acest filmuleț, am avut un singur gând – trebuie să fac asta, în ciuda stării mele emoționale și în ciuda faptului că nu simt că aș vrea să vorbesc despre aceste momente foarte intime din viața mea”, a explicat Jurate online, în timp ce prietenii o felicitau pentru curajul său.

Nu există tratament

Jurate este una dintre cele trei persoane care au apărut în primul filmuleț disponibil public făcut vreodată despre experiența de viață a celor din comunitatea trans din Lituania. În acesta apare de asemenea și Oskaras, care are 18 ani și care vorbește despre ce a simțit atunci când nu știa ce se întâmplă cu el.

„Aveam în fiecare zi acest sentiment potrivit căruia ceva era în neregulă, fără ca la vremea aceea să fi știut ceva despre persoanele transgender. Am crezut că eram anormal. Plângeam zile întregi, sufeream de anxietate pentru că nu știam nici măcar ce ar trebui să caut pe Google”, își amintește Oskaras, care locuiește într-un oraș mic împreună cu bunica sa. Acesta povestește apoi cum s-a dus cu aceasta la spital, unde a primit un diagnostic, însă nu i s-a oferit nici un fel de tratament.

„Tot ce vrem este o lege care să reglementeze schimbarea de gen și să primim tratament”, a spus acesta explicând de ce a decis să vorbească public într-o țară în care 60% dintre persoanele transgender susțin că au fost supuse abuzurilor fizice sau abuzurilor sau hărțuirii sexuale cel puțin o dată în ultimii cinci ani.

Campanie amplă

Filmulețul face parte dintr-o campanie socială amplă, numită "#TRANS_LT", promovată de organizația Liga Gay din Lituania (LGL). Printr-o petiție on-line, aceștia se adresează legislatorului și factorilor de decizie din Lituania, solicitându-le acestora să ofere soluții complete și să creeze „proceduri de schimbare a genului rapide, transparente și accesibile în Lituania".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului le-a explicat autorităților din Lituania încă din 2007, în hotărârea L. c. Lituaniei, că au obligația de a adopta legislație națională care să reglementeze schimbarea medicală de gen. Hotărârea nu a fost încă implementată, iar Lituania rămâne singurul stat din Consiliului Europei care nu are încă nici de facto, nici de jure, proceduri de schimbare a genului.

Recunoașterea identității de gen

„Legile actuale solicită persoanelor să se supună schimbărilor complete de gen înainte de a-și putea modifica actele de identitate, iar în Lituania nu există posibilitatea de a primi tratament sau de a se supune unor intervenții chirurgicale [în acest sens]”, a explicat Natalija Bitiukova de la Institutul de Monitorizare a Drepturilor Omului.

„Oamenii trebuie să urmeze tratamente în străinătate și apoi să aplice la isntanțele de judecată din Lituania pentru a-și putea modifica actele de identitate- registrul nu va face acest lucru în lipsa unui ordin judecătoresc în acest sens. Astfel de restricții inutile, complet nerezonabile sunt nedrepte și inumane ".

Persoanele implicate în campanie explică că nu toate persoanele transgeder vor intervenții chirurgicale sau tratamente; unele nu vor decât să își schimbe actele de identitate și să își vadă recunoscut legal genul pe care și l-au ales.

Cei care promovează petiția vor „să existe posibilitatea de a-ți schimba actele de identitate fără să fie necesară supunerea la intervențiile chirurgicale de schimbare a genului care sunt obligatorii acum, ceea ce înseamnă că ar trebui eliminată cerința supunerii la tratament medical forțat”.

Semnați petiția

Potrivit LGL, există 17 țări europene unde există o astfel de posibilitate, printre care se numără Estonia, Finlanda, Suedia și Danemarca.

„În Lituania există trei milioane de locuitori, iar dacă reușim să ajungem la măcar 100 dintre ei, atunci a meritat”, a spus Oskaras într-un interviu captivant oferit în cadrul celui mai popular website de știri.

Susțineți-i pe Jurate, Oskaras, Zenia și pe alții- semnați petiția adresată autorităților lituaniene.

Puteți vedea filmulețul aici, în limba engleză.