Democracy & Justice

Suntem în criză, dar împreună putem învinge orice obstacol!

Directorul executiv al Liberties explică ce crede despre ce se întâmplă în Uniunea Europeană cu privire la drepturile omului.

by Balázs Dénes

Putem vorbi despre acest subiect în mai multe feluri. Putem crea o listă a țărilor „bune” și a celor „rele", putem învinovăți politicienii, birocrația, mediul juridic sau practic pe oricine sau orice altceva. Oricum, realitatea va fi greu de negat: ne confruntăm astăzi cu un regres al standardelor democrației, drepturilor omului și principiilor statului de drept în UE. Drepturile omului sunt din ce în ce mai puțin populare, iar atunci când vine vorba de solidaritate și toleranță și de capacitatea societăților noastre de a oferi protecție în cazurile de abuz, situația e mai proastă acum, în secolul XXI, decât a fost în ultimele două decenii ale secolului trecut.

Cum am ajuns aici și ce trebuie să facem?

Terorismul, migrația în masă, (supra) globalizarea economică și culturală și crizele în curs de desfășurare peste tot fac cetățenii să se simtă amenințați din punct de vedere fizic, economic și cultural. Populiștii, mai ales cei de dreapta, dau vina pe imigranți, minorități, feministe și, din ce în ce mai mult, pe ONG-uri pentru această situație mizerabilă. Cu o retorică calomniantă, aceștia atacă aceste grupuri și pe oricine altcineva care apără drepturile omului, inclusiv instanțele judecătorești și mass-media. În unele țări populiștii au ajuns la putere, iar în multe altele unde nu au ajuns la putere au influențat semnificativ agendele politice ale conservatorilor. Răspunsul populiștilor la panica pe care o crează e simplu: naționalismul etno-centric și revenirea la o interpretare dogmatică, patriarhală și restrictivă a valorilor creștine. Populiștii folosesc astfel de discursuri pentru ca sunt ușor de înțeles și oferă iluzia stabilității. Totul este însă doar o iluzie.

Cei care sprijină drepturile omului, solidaritatea și toleranța nu reușesc să facă față. Societatea în general consideră că drepturile fundamentale sunt standarde non-negociabile în Europa de când s-a terminat cel de-al doilea război mondial. Genomul UE ca proiect de pace este în mod evident bazat pe faptul că Uniunea noastră este, cel puțin parțial, legată de drepturile omului. Această Europă care respectă drepturile și e liberă și multiculturală a fost una la care țările post-comuniste au visat zeci de ani să se poată alătura. Părea simplă și frumoasă, însă, pe măsură ce lucrurile s-au deteriorat din punct de vedere economic, a devenit tot mai clar că nu toți sunt la fel de atașați de respectarea libertăților civile și a drepturilor omului.

Organizațiile care lucrează în domeniul drepturilor omului în UE s-au concentrat mult timp pe lobby și litigii și mai puțin pe promovarea sprijinului față de subiect în rândul cetățenilor de rând; au presupus întotdeauna că publicul le împărtășește valorile sau, cel puțin este de acord cu necesitatea protecției drepturilor. Nu au avut însă dreptate în totalitate. În cea mai mare parte, publicul pare să creadă că drepturile și libertățile sunt subiecte de discutat pentru străini și nu le înțeleg întotdeauna relevanța la ei acasă și pentru ei înșiși. Populiștii de dreapta au exploatat ignoranța publică și au transformat drepturile omului și libertățile civile în ceva negativ: un instrument folosit de anumite grupuri (criminali, teroriști, migranți) pentru a obține avantaje sau pentru a le justifica fiabilitatea.

Aceasta este situația în care suntem acum. Există o cale de ieșire? Noi, la Liberties, credem că există. Nu este un subiect chiar atât de complicat și nu, nu va rezolva toate problemele care există în societate. Dar ne poate duce înapoi pe calea cea bună și ne poate ajuta să creăm din nou o Europă în care drepturile omului sunt respectate.

Noi, cei de la Liberties, venim cu trei propuneri.

Ne dorim în primul rând să construim o circumscripție pentru drepturile omului. Știm că există oameni cărora le pasă de drepturi și doresc să lupte împotriva valului populist, însă nu știu unde să caute ajutor. Nu am văzut această problemă în SUA, unde binecunoscuta Uniune Americană pentru Libertăți Civile a primit extrem de multe donații după ce Trump a fost ales președinte. Pentru oamenii din Europa nu este însă foarte clar cui ar trebui să se adrese dacă vor ca valorile să le fie apărate? Liberties poate furniza informații, expertiză și instrumente inovatoare, care îi pot ajuta pe cetățenii pro-drepturi din întreaga UE să le arate politicienilor că le pasă de drepturi, democrație și statul de drept, pentru ca apoi să se poate aștepta ca reprezentanții lor să îi apere.

În al doilea rând, putem conecta nivelul național cu UE. Cele mai multe ONG-uri care lucrează în domeniul drepturilor omului și-au concentrat atenția pe organizațiile internaționale create pentru a apăra valori, cum ar fi organismele ONU și Consiliul Europei. Însă, în timp ce acestea sunt instituții venerabile, adevărul trist este că au o influență politică mică, mai ales la nivel local. Dorim să ne concentrăm asupra influențării UE, care a fost întotdeauna percepută ca promovând protejarea drepturilor omului și care are o influență mult mai puternică. Vom face tot posibilul pentru a canaliza această influență în direcția protecției drepturilor persoanelor din statele membre. Trebuie să le reamintim liderilor noștri că UE ca proiect politic urmărește să creeze o uniune prosperă și pașnică a statelor membre, în care drepturile fiecăruia sunt respectate și protejate.

În al treilea rând, vom colabora îndeaproape cu organizațiile membre care supraveghează respectarea drepturilor omului și a libertăților civile și care operează la nivel național în state din întreaga UE. Nu suntem detașați de membrii noștri; munca noastră are la bază activitățile acestor organizații naționale, pe care le și asistăm. Le ajutăm ca vocile lor să ajungă la Bruxelles, iar ele ne ajută să identificăm cele mai importante probleme care există în domeniu și care trebuie rezolvate urgent. Alături de membrii noștri, intenționăm să mobilizăm publicul în jurul campaniilor care vizează UE și astfel să asigurăm o mai bună protecție pentru drepturile omului în întreaga Uniune.

A venit timpul să acționăm și noi am început. Vrei să ni te alături?

Balázs Dénes

Director executiv

Uniunea pentru Libertăți Civile din Europa (The Civil Liberties Union for Europe)