Tech & Rights

ONU: refugiații nu sunt teroriști, ci victime ale terorismului

Raportul ONU constată că datele Interpol nu susțin afirmația potrivit căreia teroriștii ar profita în urma creșterii numărului de imigranți care încearcă să intre, legal sau ilegal, în Europa.

by Rights International Spain
(Image: Trocaire)

Raportorul special al ONU privind promovarea și protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale în lupta împotriva terorismului, Ben Emmerson, a prezentat recent, în fața Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, raportul „Impactul măsurilor de combatere a terorismului asupra drepturilor migranților și refugiaților”.

Raportul are la bază contextul actual unde vedem, pe de o parte, cum conflictele armate din Siria au generat „o mișcare fără precedent a populației civile" și, pe de altă parte, cum „guvernele, organizațiile internaționale și societatea civilă sunt din ce în ce mai îngrijorate de extremismul violent".

Temerile sunt nefondate

Potrivit raportului, „relația dintre migrația ilegală și terorism ridică o serie de dileme acute în ceea ce privește legislația și politicile", dând naștere percepției conform căreia „mișcarea oamenilor constituie o amenințare la adresa securității naționale" și temerilor potrivit cărora teroriștii ar profita de pe urma creșterilor numărului de imigranți ilegli sau cărora taberele de refugiați ar putea deveni locuri unde oamenii se radicalizează sau, și mai grav, locuri de recrutare pentru grupurile teroriste.

Raportorul Special reușește însă să combată aceste afirmații și demonstrează, cu date de la ICNUR (Agenția ONU pentru Refugiați) și de la Agenția Europol a Uniunii Europene, că astfel de temeri sunt nefondate.

Raportul afirmă că cei mai mulți refugiați și migranți nu reprezintă o amenințare și, mai mult, sunt, de obicei, principalele victime ale terorismului, fiind persoane care provin și fug din regiunile în care teroriștii desfășoară cele mai multe activități.

Potrivit raportului „există puține dovezi că teroriștii ar profita de pe urma fluxurilor de refugiați pentru a efectua acte de terorism" sau că refugiații ar fi mai susceptibili la radicalizare.

În acest sens, acesta atrage atenția asupra faptului că, în 2014, 70% dintre refugiații asistați de ICNUR proveneau din cele 20 de țări în care s-au înregistrat cele mai mari rate de decese legate de terorism. Acești oameni „au dreptul la protecție împotriva consecințelor devastatoare ale activității teroriste, mai mult decât să fie stigmatizați ca potențiali teroriști".

Raportul afirmă că cei mai mulți refugiați și migranți nu reprezintă o amenințare și, mai mult, sunt, de obicei, principalele victime ale terorismului, fiind persoane care provin și fug din regiunile în care teroriștii desfășoară cele mai multe activități. (Imagine: Comisia Europeană)

După ce a recunoscut că până și controalele la frontieră pot fi măsuri legitime luate de un stat pentru a combate terorismul, Raportorul a subliniat că „un răspuns eficient la amenințările la adresa securității nu se poate baza pe măsuri care restricționează circulația refugiaților și a migranților și le încalcă drepturile". Potrivit expertului acest tip de abordări „contribuie la crearea unor mișcări haotice și ascunse de oameni, care vor include trafic de persoane și care i-ar putea ajuta, în cele din urmă, pe cei ce intenționează să comită acte de terorism".

Principalele dificultăți

Raportorul discută în detaliu despre ce consideră a fi cele mai mari dificultăți atunci când vine vorba despre asigurarea protecției eficiente a drepturilor migranților și refugiaților în acest context. Acesta vorbește în primul rând despre controalele mai stricte de la frontiere, subliniind faptul că, în timp ce statele au dreptul suveran de a stabili condițiile legate de intrarea și șederea pe teritoriul lor, acestea au obligația de a respecta și proteja drepturile tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția lor.

În acest sens, Raportorul abordează problema proliferării sistemelor de supraveghere a frontierelor, cum ar fi „sistemul digital de intrare-ieșire propus de Uniunea Europeană", subliniind că pentru stabilirea unui astfel de sistem este nevoie de o justificare adecvată și că orice „colectarea de date de la frontiere, în special de date biometrice, trebuie să fie corectă și actualizată, proporțională cu un obiectiv legitim, realizată în mod legal, depozitarea datelor fiind pentru o perioadă limitată de timp și sștergerea lor realizată în condiții de siguranță".

Raportorul avertizează statele care impun controale stricte la frontiere, cum ar fi Ungaria, că au și obligația de a proteja drepturile tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția lor.

Acesta subliniază, de asemenea, că sistemele de schimb de informații, cum ar fi Sistemul european de supraveghere a frontierelor, „implică riscuri suplimentare", deoarece informațiile pot fi partajate cu „țări terțe care i-ar putea expune pe migranți și refugiați la încălcări ale drepturilor omului" și au condus la colectarea ilegală de date, cum ar fi cazurile de amprentare forțată a migranților.

Toate aceste măsuri îi fac pe imigranți și refugiați să meargă pe „rute precare între state din cauza lipsei de oportunități de migrare legală".

Raportul vorbește de asemenea despre garanțiile împotriva utilizării ilegale a statutului de refugiat, a căror existență a fost impusă statelor printr-o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU dup[ atentatele de la 11 Septembrie din SUA. Referitor la acest subiect, Emmerson spune că statele ar trebui să se limiteze la respectarea Convenției ONU privind statutul refugiaților, care conține prevederi cu privire la „excluderea de la posibilitate de a primi statut de refugiat a celor care au comis acte atroce sau crime grave [cum ar fi teroriștii]", atâta timp cât aceasta se face cu luare de măsuri de precauție.

În plus, odată ce statutul de refugiat a fost acordat, acesta nu poate fi revocat din cauza unor „suspiciuni generalizate bazate pe originea religioasă, etnică sau națională sau pe apartenența politică", ci numai după efectuarea unei evaluări individuale.

Oamenii nu pot fi trimiși acolo unde vor fi torturați

În ceea ce privește principiul nereturnării, principiul dreptului internațional potrivit căruia statelor le este interzis să expulzeze persoane dacă au motive să creadă că pe teritoriile unde vor fi expulzate există riscul ca persoanele în cauză să fie torturate sau ucise, Emmerson observă că acesta este încălcat în prezent în mod regulat.

Raportorul subliniază, de asemenea, că necesitatea de a combate terorismul nu poate fi folosită drept motiv pentru a justifica astfel de încălcări și susține că unele dintre mecanismele folosite de state pentru a ocoli acest principiu, cum ar fi acordurile bilaterale sau multilaterale de readmisie cu alte state, sunt problematice dacă le privim din perspectiva principiilor drepturilor omului: trebuie analizat fiecare caz în parte și respectat un proces echitabil, cu scopul de a evalua riscurile reale pe care le implică expulzarea.

În anumite zone de frontieră, cum ar fi Melilla în Spania (de mai sus), principiul nereturnării se încalcă regulat. (Imagine: fronterasur)

Emmerson explică, de asemenea, că principiul nereturnării rămâne în vigoare și în afara teritoriului statului (cum ar fi atunci când statele trimit nave pentru a efectua interceptări pe mare) și se aplică și în cazul persoanelor care fug de terorism și de alte încălcări ale drepturilor omului comise de către persoane care nu sunt agenți ai statului, așa cum se întâmplă în cazul multor refugiați care fug de conflicte grave.

Raportul vorbește de asemenea și despre detenția migranților. „În timp ce nu contestăm că statele au dreptul de a reține străini înainte de deportare". Raportorul afirmă că privarea de libertate „ar trebui să fie utilizată întotdeauna doar în cazuri extreme și cu respectarea principiului legalității", fiind interzisă „atunci când statul nu intenționează să deporteze sau să extrădeze persoana în cauză”. Privarea de libertatea nu poate fi folosită niciodată ca măsură împotriva cetățenilor străini care sunt percepuți ca posibile amenințări la securitate.