Tech & Rights

În Italia s-a deschis pentru prima oară oficial o aripă pentru homosexuali

Deși sunt create cu scopul de a oferi mai multă siguranță, idea de a deschide zone separate pentru homosexuali poate avea multe consecințe negative.

by Dóra Görgei

Închisoarea din orașul italian Gorizia are acum, în mod oficial, o aripă pentru homosexuali. Astfel de aripi există în multe penitenciare din Italia, deși informal. Este însă aceasta cu adevărat o soluție?

Homosexualii din închisori sunt adesea expuși la discriminare și violență. Violența sexuală din spatele gratiilor este, din păcate, frecventă, iar deținuții homosexuali sunt susceptibile de a deveni subiecte ale abuzurilor sexuale. Preponderența acestor cazuri e greu de evaluat având în vedere că nu există date oficiale cu privire la numărul de violuri și de alte cazuri de cazuri de violență sexuală din închisorile italiene.

Deschiderea de aripi special pentru homosexuali pentru a încerca să se resolve această problemă nu este un fenomen cu adevărat nou în Italia; astfel de aripi există de câțiva ani în închisorile italiene. Fără ca aceasta să fie o inițiativă structurată, directorii penitenciarelor utilizează astfel de zone pentru a asigura siguranța deținuților care sunt victime ale violenței din cauza orientării lor sexuale.

Se întâmplă de asemenea și ca deținuții însăși, ca victime ale marginalizării și violenței să le ceară gardienilor să îi mute în zone restricționate pentru ca drepturile să le poată fi protejate.

Protecție sau segregare?

Aripile speciale din penitenciare sunt create ca răspuns la pericolele menționate mai sus. Odată cu apariția acestor spații apar însă și problem noi; persoanele de acolo vor trebuie să își ispășească pedepsele în condiții mai aspre.

În cazul închisorii Gorizia, din cauza lipsei personalului penitenciar, deținuții din zona rezervată deținuților homosexuali nu vor mai avea posibilitatea de a participa la activitățile de reabilitare. Este de aceea foarte important ca această situație să fie supravegheată pentru a se preveni izolarea totală a acestor persoane în interiorul închisorii.

Așa cum a declarat secretarul național al Arcigay, Gabriele Piazzoni, „Acest tip de măsură poate fi utilizată pentru a ajuta la rezolvarea temporară a unei probleme, însă nu va fi de mare folos dacă nu este însoțită de un program de creștere a gradului de conștientizare cu privire la aceste aspecte. Trebuie să îi educăm pe deținuți să nu mai discrimineze și să renunțe la comportamentele violente”.

Separare strictă a deținuților heterosexuali și homosexuali afectează grav demnitatea acestora din urmă și de aceea este nevoie de soluții alternative pentru a asigura protecția și demnitatea tuturor deținuților. Aripile separate nu vor fi suficiente pentru rezolvarea problemei.