Tech & Rights

Un rezumat al situației din Irlanda cu privire la drepturile omului

Mark Kelly, director al Consiliului Irlandez pentru Libertăți Civile, ne vorbește despre cum au reușit organismele internaționale să contureze o descriere detaliată a modului în care Irlanda abordează obligațiile ce țin de drepturile omului pe care le are

by The Irish Council for Civil Liberties

Acest articol a apărut pentru prima dată sub forma unei opinii publicate în varianta în format fizic și ediția online a Irish Examiner (Monitorul Irlandez), la data de 23 martie 2015, ca parte a unui prezentări detaliate a lacunelor care există în Irlanda în legătură cu standardele internaționale din domeniul drepturilor omului, prezentare la care a contribuit și Consiliul Irlandez pentru Libertăți Civile.

Cu fiecare evaluare realizată la nivel european și global s-a mai adăugat câte o fărâmă de adevăr, pentru ca acum să avem un contur clar al nivelului de respect pe care Irlanda îl are pentru drepturile omului.

Din orice unghi am privi, lacunele sunt profunde și întunecate: barbara practică a simfiziotomiei; modul în care au fost tratate supraviețuitoarele spălătoriilor Magdalena și lipsa avortului legal și efectuat în condiții de siguranță. Anumite mecanisme esențiale nici măcar nu au fost create: nu există o monitorizare independentă a condițiilor de detenție din secțiile de poliție sau a modului în care sunt tratate persoanele cu dizabilități, iar Constituția irlandeză nu conține prevederi ce țin de drepturile economice, sociale și culturale.

Irlanda este membru cu drepturi depline al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului din 2013, urmând să păstreze acest statut până la sfârșitul acestui an. În această calitate, i s-a oferit posibilitatea de a juca un rol important în modificarea practicilor din străinătate, însă astfel de activități nu au fost coroborate cu îmbunătățiri suficiente în legătură cu registrul de evidență a respectării drepturilor omului de pe propriul teritoriu. Împreună cu partenerii săi, Consiliul Irlandez pentru Libertăți Civile a urmărit îndeaproape comportamentul statului pe propriul teritoriu în legătură cu standardele pe care le-a promovat la nivel internațional pe perioada mandatului său ca membru cu drepturi depline al Consiliului pentru Drepturile Omului.

Trebuie doar să ne uităm la recomandările făcute Irlandei în ultimii ani pentru a înțelege care sunt cele mai importante deficiențe legate de implementarea unor astfel de standarde.

Irlanda nu este un stat în care este respectată autonomia și integritatea corporală a femeilor. Ori de câte ori au fost dezvăluite dovezi cu privire la abuzuri care au avut loc în trecut, prima reacție a statului a fost întotdeauna aceea de a vedea cum să-și protejeze interesele, nu cum să se asigure că victimele vor avea parte de dreptate și vor primi despăgubiri. Contrar recomandărilor Comitetului ONU pentru Drepturile Omului, supraviețuitoarele în vârstă de 80 de ani ale simfiziotomiei au fost obligate să aleagă între a renunța, în schimbul unei sume de bani, la acțiunile legale pe care le-ar fi putut iniția împotriva celor care le-au abuzat și a lupta în fața Înaltei Curți pentru drepturile lor.

Vocile puținelor victime ale spălătoriilor Magdalena care încă mai sunt în viață au fost înăbușite, iar solicitările repetate ale Comitetului ONU împotriva torturii cu privire la realizarea de anchete independente cu privire la acestea au fost ignorate. În Irlanda, odată ce o femeie rămâne însărcinată ea își pierde, prin lege, dreptul de a alege să ducă sau nu sarcina până la capăt.

Irlanda nu este deloc preocupată de crearea de mecanisme eficiente prin care să îi tragă la răspundere pe cei care se fac vinovați de încălcări ale drepturilor omului. Irlanda și-a asumat o serie de obligații internaționale încă din 2007, semnând două dintre cele mai importante tratate internaționale care există în domeniul drepturilor omului și prin care se solicită monitorizarea modului în care sunt tratate persoanele private de libertate și persoanele cu dizabilități. Obligațiile au fost însă acceptate de stat doar în principiu, nici o prevedere legislativă nefiind adoptată pentru a asigura implementarea acestora. Ambele tratate solicită crearea, la nivel național, de mecanisme independente de monitorizare care să consolideze supravegherea pe teren a respectării standardelor internaționale.

Am început să înțelegem și care ar putea fi motivele pentru care Irlanda are problemele pe care le are în legătură cu respectarea drepturilor omului. Nigel Rodley a vorbit despre un astfel de motiv în cadrul pledoariei de încheiere după discutarea situației din Irlanda, vara trecută, la nivelul Comitetului ONU pentru Drepturile Omului. După ce a enumerat „spălătoriile Magdalena, casele pentru mame și copii, abuzurile copiilor și simfiziotomia”, acesta a adăugat: „există o colecție importantă de încălcări ale drepturilor omului, o colecție în legătură cu care e dificil să ne imaginăm cum poate fi tolerată de statele care au ratificat Pactul. Și nu mă pot abține să observ conexiunea care există între acestea și un sistem instituționalizat de credințe și principii care există în acest stat”.

Lăsând religia la o parte, sistemul irlandez de educație a profesioniștilor din domeniul legal nu a reușit să ofere o pregătire temeinică în cee ce privește standardele internaționale din domeniul drepturilor omului pentru o întreagă generație de avocați care ocupă acum poziții de putere și influență. Natura și amploarea obligațiilor internaționale ale Irlandei este prea adesea superficial (și în mod eronat) respinsă de practicieni și de judecători în favoarea unui confort existent în principiile de drept constituțional cu care aceștia sunt îndoctrinați de câteva zeci de ani.

Cel mai important este însă să se recunoască faptul că este improbabil ca Irlanda să își îmbunătățească practicile ce țin de domeniul drepturilor până când responsabilitatea operațională pentru implementarea recomandărilor organismelor internaționale nu este atribuită în mod clar unor persoane și/sau instituții.

Aici, cel puțin, există un motiv de optimism pentru că Charlie Flanagan, Ministrul de Afaceri Externe, a anunțat recent că are intenția de a „se concentra mai mult pe și a maximiza coerența” în activitățile Irlandei din domeniul drepturilor omului prin stabilirea unui comitet interministerial privind drepturile omului, prezidat de un ministru. Acestuia îi este conferit un mandat important, fiind incluși în cadrul său reprezentanți de la nivel înalt din toate departamentele operaționale relevante. S-ar putea astfel ca Irlanda să poată deveni mai mândră de moștenirea pe care o lasă în urmă ca membru al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.

Mark Kelly este director al Consiliului Irlandez pentru Libertăți Civile - www.iccl.ie