Drepturile omului și terorismul: un interviu cu un fost Raportor ONU

Rights International Spania a vorbit cu Martin Scheinin, Raportor Special al ONU privind drepturile omului și lupta împotriva terorismului în perioada 2005-2011.

În continuare puteți citi un rezumat al diferitelor subiecte discutate în timpul interviului, interviu pe care îl puteți viziona mai jos.

Pericolele legislațiilor vagi și neclare

În opinia lui Scheinin, singura modalitate eficientă de combatere a terorismului este adoptarea unor legi foarte clare. „Dacă legile sunt vagi și acoperă prea multe, acestea sfârșesc prin a fi utilizate în mod abuziv și, în cele mai rele cazuri, devin contra-productive", a explicat Scheinin. „Atunci când caracterizează orice formă de disidență ca fiind asociată cu terorismul, statul își subminează propria legitimitate".

Singurul lucru care ar trebui să fie incriminat este incitarea la terorism, dar și în acest caz există anumite limite: „trebuie să existe o intenție de a incita alte persoane la a comite acte de terorism și un pericol obiectiv că unul sau mai multe acte de terorism urmează a fi comise. Doar atunci poate fi incriminată exprimarea [unei opinii]”.

Detenția incommunicado din Spania reprezintă o „anomalie în Europa"

Potrivit lui Scheinin, „Este într-adevăr o anomalie în Europa actuală faptul că Spania insistă asupra menținerii instituției detenției incommunicado pentru suspecții de terorism [...], poziția aceasta fiind una greșită care nu ar trebui adoptată”.

Riscurile adoptării de legi imediat după comiterea unor atacuri teroriste

„Panica are drept rezultat legi foarte proaste. Face să vedem formulări eronate în legi care încalcă drepturile omului și nu răspund în mod adecvat la terorism ", a explicat Scheinin. Cea mai mare problemă este că autoritățile iau măsuri fără a încerca să înțeleagă dacă legile care există deja sunt sau nu bune și dacă acestea sunt sau nu eficiente în lupta împotriva terorismului. În opinia lui Scheinin acum, după atacul asupra revistei franceze Charlie Hebdo, se repetă aceleași greșeli care s-au făcut și după atacul de la 9 septembrie 2011, fiind adoptate legi care constituie „un pericol real pentru libertățile civile".

Inutilitatea profilării etnice

Scheinin a explicat clar: „Profilarea teroriștilor este unul dintre cele mai mari eșecuri ale panicii de după 9 septembrie 2011”. De fapt, a spus acesta, „Din aceste eforturi nu a ieșit nimic- a fost o greșeală de la bun început; începi prin a identifica naționalități și apoi excluzi propria naționalitate, dar cei mai mulți teroriști adevărați sunt cetățeni proprii. Ajungem așadar să excludem adevărata amenințare”.

Supravegherea în masă: o încălcare ineficientă a drepturilor omului

„Actualul eșec uriaș îl reprezintă supravegherea electronică în masă”. Fostul Raportor Special al ONU a spus că dezvăluirile lui Snowden ne-au ajutat să înțelegem că se face o colectare masivă de date, inclusiv de metadate complexe, care dezvăluie o mulțime de informații cu privire la oameni, printre care se numără și informații sensibile”.

„Problema nu este că poliția și serviciile de informații nu știu pe cine caută”, a explicat el. „Problema este că aceștia încearcă să urmărească mult prea mulți oameni din cauza obsesiei lor de a colecta date cu privire la toată lumea”. Scheinin consideră că supravegherea în masă s-a dovedit a fi ineficientă în lupta împotriva terorismului.

Trebuie ca judecătorii să acorde mai multă atenție dreptului la viață privată

Scheinin consideră că este păcat că dreptul la viață privată este „un drept sub-dezvoltat, în sensul că nu există prea multă jurisprudență” cu privire la acesta. Potrivit Raportorului ar fi bine să vedem „Comitetul pentru Drepturile Omului adoptând un comentariu general privind dreptul la protecția vieții private", care să includă „un test cu privire la limitele care trebuie respectate care să ajute în evaluarea a ceea ce este ilegal și a ceea ce constituie o imixtiune arbitrară cu dreptul la viață privat” (similar testului cu privire la libertatea de exprimare).

Noul Protocol al Consiliului Europei cu privire la luptătorii teroriști străini

„Acest protocol este o iluzie, pentru că pretinde că abordează fenomenul luptătorilor teroriști străini, dar, de fapt, este inutil, deoarece terorismul este definit în legătură cu acte care nu sunt comise de luptători teroriști străini”. Scheinin consideră că, odată cu acest protocol, „creăm un nou dezastru legal".

E necesară, de urgență, o abordare mai constructivă

Fostul Raportor s-a declarat a fi în favoarea promovării unor „măsuri practice de începe să se lucreze cu comunitățile, inclusiv cu cele din care se face recrutare pentru terorism”. A ținut de asemenea să accentueze că astfel de activități nu ar trebui desfășurate cu scopul de „a preveni radicalizarea”, ci cu scopul de „a preveni terorismul”. Scopul ar treubi să fie acela de a-i împiedica pe oameni să fie recrutați pentru acte de terorism.

Încălcări ale drepturilor omului și despăgubiri pentru victimele terorismului

Scheinin a atras atenția asupra atitudinilor paradoxale pe care multe state le au atunci când sunt criticate pentru că încalcă drepturile omului în lupta lor împotriva terorismului. Acestea tind să spună: „De ce veniți aici și ne criticați, de ce nu îi criticați pe teroriști și de ce nu vorbiți în numele drepturilor victimelor terorismului?" De câte ori însă li se cere să spună ce fac pentru a promova și proteja drepturile victimelor terorismului, statele , în experiența Raportorului, nu au, de cele mai multe ori, nimic de spus.

Trebuie să acceptați cookie-urile de la părți terțe pentru a vedea acest material.