Tech & Rights

Ungaria este criticată din nou la nivel internațional: prim-ministrul își dorește un stat „neliberal”

Prim-ministrul Ungaria a cerut țării să se îndrepte spre un guvern „neliberale”, creat după modelul Rusiei, Turciei și Chinei.

by Jonathan Day

Într-un discurs ținut săptămâna trecută, Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, și-a manifestat dorința de a „construi un nou stat, neliberal, bazat pe temelii cu caracter național”. El a vorbit despre Rusia, Turcia și China, dându-le drept exemplu, considerându-le state care s-au bucurat de succes prin renunțarea la politicile liberale și înlocuirea acestora.

Pentru susținătorii drepturilor omului, asocierea cu acest grup de țări este tulburătoare. Rusia este faimoasă pentru numeroasele încălcări ale drepturilor omului și pentru controlul guvernamental care se întinde departe de limitele acceptabile într-o democrație; reputația Chinei în ceea ce privește respectarea drepturilor omului este la fel de dezastroasă, iar încălcările unor drepturi fundamentale în Turcia au fost puternic mediatizate în ultimii ani.

Eroziunea democrației în Ungaria

Remarcile domnului Orban vin într-un moment în care criticile la adresa guvernului ungar sunt în plină desfășurare, considerându-se că acesta face abuz de putere și subliniindu-se că acesta subminează drepturile și libertățile organizațiilor non-guvernamentale și impune încă o taxă pentru publicitatea din mass-media, taxă care are ca scop subjugarea uneia dintre puținele entități media care nu promovează încă ordinea de zi a guvernului.

Discursul vine, de asemenea, într-o perioadă în care relațiile dintre Ungaria și Rusia s-au îmbunătățit considerabil, cele două țări încheind, spre exemplu, un acord cu privire la energia nucleară. Prim-ministrul Orban a declarat că vântul „bate dinspre est” , iar afinitatea sa pentru Vladimir Putin nu mai este un secret pentru nimeni. În timp ce Rusia continuă să se amestece în politica internă a Ucrainei, remarcile publice făcute de domnul Orban s-au limitat, în mod surprinzător, la manifestarea unor îngrijorări cu privire la modul în care sunt tratați etnicii maghiari din țară.

Va schimba oare ceva critica de la nivelul comunității internaționale?

După ce domnul Orban a cerut să se formeze un stat neliberal, multe grupuri mass-media de la nivel internațional, printre care și New York Times, au criticat guvernul pentru că promovează agenda sa naționalistă în detrimentul drepturilor omului. Uniunea Europeană în schimb a rămas aproape inertă. Deși unele persoane, printre care și Neelie Kroes, vicepreședintele Comisiei Europene, au făcut comentarii publice condamnând asaltul Ungariei asupra ONG-urilor și a mass-mediei, nu au existat acțiuni de fond întreprinse de UE.

Dl. Orban insistă că nu există neconcordanțe între formarea unui stat neliberal și rămânerea unui stat membru puternic al UE; acest lucru este însă greu de imaginat. Până când UE nu va lua măsuri semnificative, Ungaria va continua să aibă puține stimulente pentru a-și reduce asalturile asupra societății civile și asupra altor organe esențiale pentru o democrație adevărată. Cât timp UE va continua să ezite să suspende drepturile de vot ale Ungariei sau să reevalueze fondurile acordate țării, susținătorii democrației dinn Ungaria vor continua să aștepte orice formă de ajutor.