Tech & Rights

Condamnată la Strasbourg, Belgiei trebuie să înceapă să îi pese de străinii grav bolnavi

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Belgia pentru tratament inuman și degradant împotriva unui cetățean georgian, care era grav bolnav.

by David Morelli

Curtea de la Strasbourg a condamnat la 13 decembrie Belgia pentru tratament inuman și degradant (o încălcare a articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului-CEDO) împotriva unui cetățean georgian grav bolnav.

Curtea a decis că statul belgian a încălcat, de asemenea, dreptul la respectarea vieții private și de familie (articolul 8 din CEDO), pentru că a vrut să-l deporteze în țara sa de origine, în timp ce soția și copiii săi trăiau în Belgia.

Liga pentru Drepturile Omului din Belgia (LDO) a denunțat regulat și hotărât practicile administrative ale Oficiului Străinilor în ceea ce privește circumstanțele care pot justifica o ședere pentru motive medicale.

Gravitatea bolii este evaluată după certificatul medical, fără a întâlni pacientul. În plus, pragul de severitate ce se cere este de așa natură încât decesul pacientului trebuie să fie de așteptat în termen de trei luni.

Oficiul pentru Cetățenii Străini analizează superficial disponibilitatea și accesibilitatea îngrijirii medicale din țara de origine sau cea în care urmează a fi trimisă persoana în cauză.

Oricine are drepturi

Prin hotărârea aceasta, Paposhvili v. Belgia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a redefinit aceste practici administrative care încalcă prea adesea drepturi fundamentale și depășesc voința legiuitorului de a combate abuzurile efectuate în cadrul solicitărilor de rezidență pentru motive medicale .

LDO remarcă, de asemenea, cu o oarecare ușurare, că infracțiunile comise de persoana din acest caz nu au făcut Curtea de la Strasbourg să se abată de la norme. Este așadar meritul Curții că a reiterat faptul că valorile Declarației Universale și ale CEDO aparțin tuturor, fără excepție.

Se va schimba ceva?

LDO speră că această hotărâre va duce la schimbări radicale în ceea ce privește practicile administrative în cauză.

Cu toate acestea, ne temem că administrația, împreună cu Secretarul de Stat pentru Azil și Migrație, vor ignora, așa cum au făcut și cu alte hotărâri și această hotărâre a instanței de la Strasbourg.

Există o nevoie urgentă de a garanta drepturile imigranților care sunt bolnavi. Starea lor de vulnerabilitate ar trebui să-i protejeze de orice decizie arbitrară și nefondată. Cu toate acestea, realitatea ne arată că ce se întâmplă e opusul.

Politica privind imigrația nu poate „depăși linia roșie" atunci când vine vorba despre dreptul la viață, demnitate și viața de familie.