Să fiu sincer, sunt destul de obsesiv. Îmi țin în ordine toate chitanțele și facturile, am dosare cu toate diplomele și dosarele mele medicale și, dacă vreau, pot verifica ce antrenamente am făcut în fiecare zi din ultimii 7 ani. Când sunt la dietă îmi țin notițe și legat de mesele pe care le iau. Nu sunt nici foarte secretos atunci când vine vorba despre viața mea privată. Le spun prietenilor și cunoștințelor mele mai tot. Și nu mi-e rușine de cum îmi cheltuiesc banii (deși poate nu era nevoie să merg de cinci ori la magazinul de arte și meșteșuguri în luna februarie), nici de cum mănânc (deși nu sunt neapărat mândru de borcanul ala mare de Nutella pe care l-am terminat recent), nici de greutatea mea și nici de cât sport fac. Înseamnă oare însă asta că nu aș avea nici o problemă ca aceste informații să devină oricând publice, să fie la dispoziția oricui?
Nu.
Mi-ați putea spune că trebuie să fie ceva în viața mea de care să îmi fie rușine. Și că dacă nu ar fi chiar nimic, nu aș avea nicio problemă cu publicarea tuturor notițelor pe care le țin. Dar nu este așa. Nu trebuie să-ți fie rușine de ceva pentru a nu dori să vorbești sau să distribui informații despre lucrul respectiv.
Gândește-te spre exemplu la dormitorul tău. Dacă acolo se întâmplă ceva consensual, între doi adulți, nu există motive pentru a te simți rușinat de lucrul respectiv. Cu toate acestea ne putem imagina cât de ușor ar fi să existe oameni care să râdă de noi sau să ne facă rău în vreun fel dacă ar pune mâna pe un video filmat cu iubita/iubitul într-o seara ca oricare alta.
Trăim într-o lume cu mulți ticăloși. Și deși mulți dintre concetățenii noștri nu fac parte dintre aceștia, mulți tind să creadă și să urmeze ticăloșii vocali și zgomotoși. Este evident că nimănui nu îi poate fi rușine în ziua de astăzi pentru că susține persoanele care ne apără drepturile. Dar într-o țară în care oamenii sunt informați de populiști că apărătorii drepturilor omului sunt trădători ai intereselor naționale, mulți s-ar speria dacă Guvernul ar începe să forțeze persoanele care luptă pentru drepturi să facă publice numele celor de la care primesc donații. Oricine s-ar putea teme că odată ce devine public faptul că au făcut anumite donații, relațiile lor sociale sau de muncă ar putea avea de suferit. Aceasta s-ar putea întâmpla mai ales dacă donațiile sunt făcute pentru oameni care lucrează pe teme mai puțin populare, cum ar fi în legătură cu persoanele fără adăpost, cu imigranții, cu romii sau cu persoanele LGBTQI. Așa că e foarte probabil ca mulți dintre ei să prefere să nu mai facă donații.
Așa că nu ar trebui să credem guvernele care ne spun că dacă oamenii nu ar avea nimic de ascuns și nu le-ar fi rușine de ce fac, nu ar avea o problema cu publicarea informațiilor despre ei. Atunci când guvernele îi obligă pe cei care luptă pentru apărarea drepturilor omului să publice numele celor care le fac donații, ceea ce își doresc ele cu adevărat este să îți răpească dreptul de a-ți manfiesta, în privat, compasiunea. Scopul este de a-i face pe oameni să doneze mai puțin pentru ca cei care luptă pentru drepturi să aibă acces la mai puțini bani care să le susțină munca.
Apropo, acesta este jurnalul exercițiilor mele fizice preferate.
ACEST BLOGPOST FACE PARTE DIN CAMPANIA PRIN CARE SOLICITĂM CREAREA UNUI FOND EUROPEAN PRIN CARE SĂ SE SUSȚINĂ DREPTURILE OMULUI ȘI DEMOCRAȚIA ÎN UE. PUTEȚI AFLA MAI MULTE DESPRE ACEST FOND ȘI VĂ PUTEȚI ALĂTURA CAMPANIEI AICI.