Democracy & Justice

Lupta pentru un fond UE special pentru drepturi și democrație

Dacă nu ați urmărit campania noastră, puteți afla din acest articol ce s-a întâmplat până acum. Aici vă explicăm cum ne-a venit ideea creării unui fond UE special și ce obstacole am înfruntat pentru a-l vedea devenit realitate.

by Israel Butler
Civil society organisations need more support to defend your rights!

Dacă urmăriți știrile ați observat probabil că, în ultimii ani, tot mai mulți politicieni din Europa par atrași de extrema dreaptă. Există multe state unde populiștii autoritarieni s-au descurcat foarte bine la alegeri – e cazul unor țări precum Franța, Olanda, Germania, Italia și Austria. Aceștia au intrat uneori chiar și în coalițiile care au ajunsla guvernare. Uneori le-a mers atât de bine, încât au câștigat o majoritate de locuri; așa s-a întâmplat în Ungaria și Polonia.

Acești populiști ajung la putere profitând de fricile populației și găsind tot felul de țapi ispășitori pentru problemele politice, economice și sociale cu care se confruntă Europa; vina e dată de obicei pe imigranți, persoane LGBTI, feministe și minorități etnice. Odată ce ajung la putere, aceștia atacă instanțele judecătorești pentru a îngreuna munca judecătorilor care vor să ne apere drepturile. Încearcă să preia controlul sau să pună presiuni asupra mass-media pentru a-și răspândi propaganda. Și atacă grupurile care luptă pentru drepturile omului și democrație pentru a înăbuși orice critici care ajung la public.

Liberties a fost prima organizație care a publicat studii de cercetare menite a explica principalele tactici folosite de guvernele europene pentru a opri activiștii. Acestea includ campanii guvernamentale de denigrare, încercarea de a îneca organizații în birocrație și reglementare și tăierea sau blocarea accesului la fonduri. De aceea a decis Liberties, cu doi ani în urmă, să sugereze ca UE să ajute grupurile care luptă pentru drepturi și democrație în UE, tratându-le la fel cum o face cu grupurile similare din afara UE și să creeze un fond special pentru ele.

Pentru a vă alătura luptei pentru democrației dați click aici și trimiteți Comisiei Europene scrisoarea noastră deschisă!

De atunci, ideea noastră a devenit din ce în ce mai populară. Așa că Liberties a publicat un nou studiu care explică în detaliu cum ar putea să arate acest nou fond, pe care l-am numit Instrumentul pentru Valori Europene. Inițiativa noastră a primit în timp sprijin din partea a sute de grupuri care luptă pentru drepturi și democrație, din partea ONU și din partea Agenției pentru Drepturi Fundamentale a UE. La sfârșitul lunii aprilie, o mare majoritate a deputaților din Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care au solicitat Comisiei Europene să creeze Instrumentul pentru Valori Europene.

Pasul următor trebuie făcut de Comisia Europeană. Aceasta a declarat că dorește să aloce mai multe resurse financiare pentru susținerea grupurilor care luptă pentru drepturi și democrație în UE. La 30 mai Comisia își va publica propunerea pentru un nou program de finanțare, Programul pentru Justiție, Drepturi și Valori. Nu este însă clar ce intenționează Comisia să facă. Există indicii ca aceasta va alege să ignore Parlamentul European și va propune doar mici modificări la normele deja existente. Acest lucru este inacceptabil din două motive. În primul rând, acest lucru nu va fi suficient pentru a ajuta organizațiile care luptă pentru libertățile civile să mențină democrația vie în întreaga Europă. În al doilea rând, Parlamentul European este singura instituție a UE care este aleasă în mod direct de cetățenii europeni. UE nu poate pretinde că sprijină democrația dacă, în același timp, ignoră propunerile instituției sale alese în cel mai evident fel în mod democratic.

De aceea vă rugăm să ne ajutați și să trimiteți scrisoarea noastră deschisă către doi comisari care ne pot ajuta, solicitându-le ca propunerea Comisiei Europene pentru un nou program de finanțare să includă cerințele Parlamentului European.

Pentru a vă alătura luptei pentru democrației dați click aici și trimiteți Comisiei Europene scrisoarea noastră deschisă!