Tech & Rights

Parlamentul European susține mutarea a 120.000 de solicitanți de azil

Parlamentul European susține mutarea a 120.000 de solicitanți de azil care se află în prezent în Italia, Grecia și Ungaria către alte state membre ale UE, care ar trebui și ele să își asume responsabilitatea pentru aceștia.

by PILP
Image: Josh Zakary - Flickr/CC content

Pe 9 septembrie Parlamentul European a aprobat primele reguli temporare de urgență prin care s-a propus mutarea a 40.000 de refugiați din Italia și Grecia către alte state membre.

Faptul că Parlamentul European și-a manifestat imediat susținerea pentru propunerea Comisiei Europene de a reloca 120.000 de solicitanți de azil trimite un mesaj clar Miniștrilor de Interne ai statelor membre- care urmează a se întâlni pe 22 septembrie- că a venit timpul să se ia măsuri și să se ajungă în sfârșit la un acord cu privire la cel de-al doilea set de măsuri de urgență.

Comisia a propus relocarea unui număr de 120.000 solicitanți de azil care să fie mutați din Italia (15.600), Grecia (50.400) și Ungaria (54.000). Acest număr s-ar adăuga celor 40.000 de solicitanți de azil a căror mutare a fost propusă deja în cadrul primului set de măsuri, care a fost aprobat de Parlament la 9 septembrie și susținut de Consiliul pentru Justiție și Afaceri Interne la 14 septembrie. Numărul total de persoane care rumează a fi relocate ar fi așadar de 160.000.

Parlamentul a susținut propunerea Comisiei (fără a o modifica) cu 370 de voturi pentru, 134 împotriva și 52 de abțineri. Parlamentul a aprobat imediat după și o rezoluție legislativă cu 372 de voturi pentru, 124 împotriva și 54 de abțineri. Acesta a informat de asemenea Consiliul că această aprobare nu aduce atingere poziției pe care urmează să o adopte față de propunerea de instituire a unui mecanism permanent de gestionare a crizei relocării, în legătură cu care Parlamentul va decide împreună cu statele membre.