Tech & Rights

​UE trebuie să ne protejeze mai bine valorile de bază - Iată cum poate face acest lucru

Asistăm la tot mai multe atacuri la adresa democrației și a drepturilor omului. Așa că Liberties propune UE o serie de idei noi cu privire la măsuri care pot fi luate pentru a proteja mai bine valorile fundamentale.

by Israel Butler

Dacă ai fost cât de cât atent la ce se întâmplă în jurul tău, ai observat probabil că multe guverne continue să amenințe drepturile fundamentale ale cetățenilor. Și nu vorbim de cazuri izolate. Ne referim la situațiile în care guvernele încearcă să distrugă întregul sistem care ar trebui să protejeze cetățenii, prin măsuri precum încercarea de a prelua controlul asupra instanțele judecătorești, de a manipula sistemul electoral, de a ataca mass-media pentru a răspândi propagandă prin care se instigă la ură și de a opri grupurile care luptă pentru apărarea drepturilor omului.

Liberties a publicat recent un raport în care face o serie de recomandări pentru măsuri ce ar putea fii luate de către UE pentru a proteja mai bine cetățenii împotriva guvernelor cu o agendă autoritară. Recomandările noastre includ următoarele:

  • UE ar trebui să înceapă să monitorizeze regulat activitatea fiecărui stat membru din perspectiva respectării democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale. Acest proces de monitorizare ar trebui să fie derulat în fiecare an sau o dată la doi ani, astfel încât problemele existente să poată fi identificate și soluționare înainte de a deveni grave sau de a se răspândi foarte mult. Ar fi așadar necesară realizarea unor rapoarte independente cu privire la fiecare stat membru, care să fie discutat cu guvernele și parlamentele de la nivel național. La sfârșitul discuțiilor, fiecare țară ar trebui să primească recomandări cu privire la ce ar putea face mai bine.
  • UE ar trebui să acorde finanțare grupurilor care luptă pentru drepturi și democrație. Banii ar putea fi folosiți pentru a educa publicul cu privire la drepturile lor și la cum pot să facă uz de ele, pentru a monitoriza respectarea obligațiilor în domeniu de către guverne și pentru a iniția procese în fața instanțelor judecătorești atunci când este cazul.
  • UE ar trebui să-și îmbunătățească instrumentele pe care le are deja pentru a pune presiuni de ordin politic și juridic asupra guvernelor care încalcă regulile și atacă instituțiile care contribuie la protejarea drepturilor și a democrației, cum ar fi instanțele judecătorești independente și mass-media. Modificări ar fi necesare la nivelul tuturor instituțiilor UE. Parlamentul European de exemplu ar putea facilita protejarea valorilor de bază prin înființarea unui organism care să permită deputaților din grupuri politice diferite să colaboreze mai eficient.

În cursul acestei luni Comisia Europeană va publica recomandări privind modul în care UE ar putea face mai mult pentru a proteja valorile de bază. Comisia a publicat un document (Comunicarea Comisieiintitulată "Consolidarea continuă a statului de drept în cadrul Uniunii") în care se discută despre lucrurile care ar putea fi îmbunătățite și unde se solicită sugestii de la experți. Acest raport a fost elaborat de Liberties pentru a răspunde la această solicitare.

Raportul complet este disponibil aici.