Tech & Rights

Belgia condamnată la CEDO din cauza unor palme trase de polițiști

Potrivit CEDO chiar și o simplă palmă dată de un polițist unei persoane aflate în arest încalcă demnitatea și drepturile acesteia.

by David Morelli
Image: Crawford Learmonth - Flickr/CC content

Anulând hotărârea anterioară a unui grup de judecători,Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Belgia pentru încălcarea drepturilor omului într-un caz privind abuzurile fizice exercitate de către polițiști asupra a doi frați.
Saïd și Mohamed Bouyid au fost pălmuiți de către polițiști de două ori - în decembrie 2003 și februarie 2004 - în timp ce se aflau reținuți la o secție de poliție din Bruxelles. Frații au depus o plângere, dar instanțele belgiene au refuzat să îi condamne pe ofițerii agresivi pentru comportamentul lor. Instanțele naționale nu au fost convinse de probele fizice, coroborate de rapoarte medicale, de mărturiile reclamanților sau de urmele și vânătăile lăsate ca urmare a palmelor.

Strasbourg-ul s-a răzgândit

Inițial plângerea depusă de frați nu a avut succes nici în fața CEDO, care a decis că nu a existat o încălcare a articolului 3 (interzicerea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante) din Convenția privind Drepturile Omului.

Cazul a fost apoi trimis în fața Marii Camere, care, în hotărârea sa de la 28 septembrie, a anulat hotărârea anterioară și a stabilit că ofițerii le-au încălcat într-adevăr drepturile fraților protejate de articolul 3. Pentru Curtea de la Strasbourg nu a existat de asemenea nici o îndoială cu privire la faptul că polițiștii au fost cei care au provocat vânătăile documentate, așa că a condamnat Guvernul belgian și pentru ancheta problematică desfășurată în legătură cu incidentul.

Marea Cameră și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că acțiunile polițiștilor au fost banalizate de instanțele naționale. CEDO a explicat că „...o palmă dată de un ofițer responsabil cu aplicarea legii unei persoane care se află în întregime sub controlul său constituie un atac grav asupra demnității individuale... ". Această decizie consolidează de asemenea jurisprudența CEDO cu privire la inversarea sarcinii probei în astfel de situații.


Abuzurile exercitate de polițiști și anchetarea lor

Potrivit Ligii pentru Drepturile Omului din Belgia (LDO), această decizie reprezintă un semnal de alarmă pentru Belgia, căreia i se spune astfel că trebuie luate măsuri serioase pentru a lupta împotriva abuzurilor exercitate de polițiști, care rămân nepedepsite de prea multe ori. Instanțele belgiene au minimalizat gravitatea actelor de violență exercitate asupra persoanelor aflate în arest. O astfel de abordare trebuie să înceteze.
În 2013 LDO a pus în funcțiune Observatorul abuzurilor exercitate de polițiști, în cadrul căreia se colectează, prin intermediul unui website, mărturiile victimelor sau martorilor. Frații Bouyid s-au folosit de acest website pentru a putea ajunge în fața CEDO.

Decizia Marii Camere din cauza Bouyid c.Belgiei (app nr. 23380/09) este disponibilă aici.