Tech & Rights

Curtea Constituțională din Italia anulează interdicția față de înseminarea artificială heterologă

Curtea Constituțională a anulat Legea 40, adoptată în 2004 de guvernul lui Silvio Berlusconi, prin cares-a interzis înseminarea artificială heterologă.

by Associazione Antigone

La data de 9 aprilie 2014, Curtea Constituțională a anulat legea italiană adoptată în 2004 (Legea 40) prin care s-a interzis înseminarea artificială heterologă. Odată cu adoptarea Legii 40 în urmă cu un deceniu, guvernul lui Silvio Berlusconi a decis că va fi permisă doar înseminarea omologă, o inițiativă menită a face plăcere Bisericii Catolice. Partidul Radical a promovat un referendum cu scopul abrogării acestei legi, referendum unde nu s-a realizat cvorumul cerut de dreptul italian, conform căruia ar fi fost necesară participarea la vot a cel puțin 50% dintre alegători. Mulți preoți au încurajat catolicii să se abțină de la vot. Acum, după 10 ani, datorită judecătorilor, totul s-a schimbat. Pas cu pas, instanțele de judecată au desființat legea, considerând-o prea restrictivă și în încălcarea libertății acelor cupluri care au nevoie de ajutor extern pentru a avea copii. După decizia Curții Constituționale, înseminarea artificială heteroloagă este din nou permisă. În doar trei săptămâni, multe cupluri au solicitat acces la această procedură: cele aproximativ douăzeci de centre private care oferă servicii de înseminare artificială au primit deja 3.400 de cereri de înseminare heterologă. În trecut, astfel de cupluri au apelat la centre din străinătate, dintre care cele mai multe au fost în Spania, Elveția și Belgia - toate acestea fiind țări cu o legislație mai liberală decât Italia. Centrele private italiene apreciază că numărul de cereri prin care se solicită o astfel de procedură va depăși curând 10.000.

Nu este încă clar cum vor gestiona situația spitalele publice. Unii spun că ar fi necesar un ordin ministerial care să permită spitalelor publice să ofere servicii de înseminare artificială heterologă, ceea ce ar însemna ca astfel de servicii ar fi oferite în mod gratuit. Alții însă consideră că decizia Curții Constituționale oferă deja permisiunea necesară. Este deci nevoie de o nouă lege care să prevadă regulamente relevante, lege care ar fi rezultatul unei medieri dificile dintre partidele de centru-stânga și de centru-dreapta care guvernează împreună în Italia. Pe acest subiect, și în general în legătură cu drepturile legate de procreare, italienii sunt profund divizați. Este suficient să menționăm că, în multe centre de sănătate publică, o femeie care vrea să aibă un avort legal se poate confrunta cu dificultăți pur și simplu deoarece mulți medici refuză să efectueze astfel de proceduri invocând libertatea conștiinței.