Tech & Rights

E pedeapsa pe măsura faptei? Evaluarea constituționalității uneia dintre cele mai severe legi din Polonia

Curtea Constituțională din Polonia va evalua o lege care permite privarea de libertate a unor infractori periculoși chiar și după ce aceștia își termină de executat pedeapsa cu închisoarea pe care au primit-o.

by Polish Helsinki Foundation for Human Rights

Tribunalul Constituțional al Poloniei a revizuit constituționalitatea legii cu pricina la 15 noiembrie. Fundația Helsinki pentru Drepturile Omului a urmărit procesul de la început și a trimis instanței un amicus curiae.

Legea care reglementează modul în care sunt pedepsite persoanele cu tulburări mintale ce reprezintă un pericol pentru viața, sănătatea sau libertatea sexuală a altora a intrat în vigoare în ianuarie 2014. Adoptarea proiectul de lege a fost alimentată în primul rând de faptul că în perioada respectivă ajungeau la final pedepsele cu închisoarea ale persoanelor care fuseseră condamnate în Polonia comunistă la moarte și a căror pedeapsă a fost ulterior comutată la o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.

Eludarea legii?

Potrivit legii, deținuții care și-au terminat de executat pedeapsa și care au urmat un program terapeutic pot fi trimiși ulterior la Centrul Național de Prevenire a Comportamentelor Antisociale. Această măsură poate fi aplicată în cazul persoanelor care suferă de tulburări de personalitate considerate a putea susține comiterea de infracțiuni grave contra vieții sau libertății sexuale a altora.

Încă de la începutul dezbaterilor cu privire la acest proiect de lege, Fundația Helsinki pentru Drepturile Omului a început să se gândească la faptul că acesta ar putea constitui o oportunitate de eludare a principiului neretroactivității și a dreptului de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeași faptă. Normele imprecise care reglementează plasarea condamnaților la centrul din Gostynin pot fi un instrument de corecție administrativă a sentințelor judecătorești.  Pentru infractorii din Polonia terminarea executării sentinței cu închisoare primite nu înseamnă neapărat că vor ajunge în libertate; o prelungire e oricând posibilă.


Solicitări cu privire la evaluarea constituționalității normelor

FHDO a trimis Ministerului Justiției două opinii legale cu privire la ceea ce la momentul respectiv era un proiect de lege. Potrivit organizației, principalul defect al proiectului consta în faptul că decizia de a priva pe cineva de libertate putea fi făcută în baza unor „tulburări de personalitate" sau „tulburări cu privire la preferințele sexuale", care nu sunt clasificate ca boli mintale.

Într-o altă opinie s-a subliniat că legea va fi aplicată și în privința altor grupuri de persoane condamnate, care anterior nu fuseseră avute în vedere. Într-o versiunea ulterioară a legii a fost introdusă categoria persoanelor „care prezintă pericol", adică infractori condamnați pentru infracțiuni violente și care au fost diagnosticați cu o boală mintală în perioada de detenție, boală care îi face să prezinte un risc ridicat de a comite o altă infracțiune împotriva vieții sau libertății sexuale.

La un moment ulterior al procesului legislativ, FHDO a cerut Președintelui Poloniei să inițieze revizuirea constituțională a proiectului înainte de intrarea în vigoare a acestuia. Proiectul a devenit însă lege.

FHDO a solicitat așadar Comisarului pentru Drepturile Omului și Procurorului General să se gândească la a solicita revizuirea constituțională a legii privind pedepsele aplicate persoanelor cu boli mintale. Cazul a ajuns astfel în fața Tribunalului Constituțional. FHDO a trimis acestuia un amicus curiae. Tribunalul a examinat cazul la 15 noiembrie, urmând a emite o hotărâre curând.