Tech & Rights

Raport cu privire la amenințările care există la adresa independenței judiciare din Spania

Un raport elaborat de către judecători și procurori, la solicitarea Consiliului Europei, conturează o serie de potențiale amenințări la adresa independenței judiciare din Spania.

by Rights International Spain

Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni și Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni au elaborat, la solicitarea Secretarului General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, un raport intitulat „Provocări pentru independența și imparțialitatea judecătorilor din statele membre ale Consiliului Europa."

Raportul include critici cu privire la elementele care amenință independența judiciară în Spania, cum ar fi modul în care sunt numiți Procurorul General și membrii Consiliului General al Puterii Judiciare.

Spre exemplu, numirea Procurorului General este problematică pentru că acesta e numit de Rege, după ce a fost ales de Guvern, față de care trebuie să își asume răspunderea.

Punerea în pericol a statului de drept

În ceea ce privește alegerea membrilor Consiliului General al Puterii Judiciare, experții au avertizat că modul în care sunt alese aceste persoane din cadrul organului de conducere al justiției (cu funcții cum ar fi aplicarea de sancțiuni disciplinare și promovarea în funcție a judecătorilor) ridică, de asemenea, întrebări cu privire la independența judiciară.

Membrii acestui organism sunt numiți de către Parlament; principalele partide politice își împart locurile disponibile și îi numesc pe cei care urmează să le ocupe, ceea ce experții consideră a constitui „o amenințare potențială la adresa independenței judiciare."

Rights International Spania a raportat aceste probleme atât organismelor ONU, cât și mai multor organisme de la nivel european, subliniind că lipsa de independență a justiției pune în pericol statul de drept și drepturile și libertățile civile. Cetățenii au nevoie de justiție independentă care să le protejeze drepturile.