Condiții inumane într-o tabără pentru refugiați din Franța

După o perioadă îndelungată de ploi torențiale, refugiații din tabăra Grande-Synthe din Franța au ajuns să locuiască în adăposturi distruse, într-un noroi care le ajunge până la glezne.

Oamenii care locuiesc în tabără riscă să se îmbolnăvească și să fie afectați de infecții, iar voluntarii nu pot face nimic pentru a le oferi condiții mai bune.

Voluntarii de la organizația Aid Box Convoy din Bristol au descris cum corturile le sunt inundate în fiecare zi. În același timp însă autoritățile nu vor ca tabăra să se mărească, așa că voluntarilor și lucrătorilor umanitari nu le este permis să aducă nici un cort nou și nici să le înlocuiască pe cele care au devenit nelocuibile, fiind de asemenea interzisă efectuarea oricărui tip de construcție prin care s-ar putea repara adăposturile care există deja acolo.

Uzi leaorcă zi de zi

Voluntarii au mai declarat că nu au experiența necesară pentru a face față tipului de probleme care există și care îi depășesc, cum ar fi problemele de sănătate, lipsa hranei și lipsa toaletelor care să funcționeze. Tipul de ajutor pe care îl pot oferi ei rămâne însă interzis.

Activiștii au adăugat și că nu le este permis să aducă nici măcar lemne pentru foc sau pături noi. Furtunile au îmbibat cu apă și au distrus adăposturile a peste 200 de persoane, care s-au refugiat în corturile de distribuție.

Medici Fără Frontiere, care operează din octombrie în Dunkerque, o localitate din apropiere, a declarat pentru ziarul The Guardian că sunt deosebit de îngrijorați pentru că, deși de șase luni se discută despre mutarea oamenilor de acolo, nimic nu s-a făcut încă.

O nouă tabără

Autoritățile franceze plănuiesc să construiască o tabără pentru refugiați unde să existe condiții mai bune, acesta fiind motivul pentru care nu permit efectuarea de îmubunătățiri în tabăra actuală.

Tabăra de refugiați Grande-Syntheu din Franța este ultima oprire a 3.000 de refugiați care au ajuns acolo sperând să poată trece Canalul Mânecii pentru a putea ajunge în Marea Britanie. La fel ca și Calais, Grande-Syntheu este situat la 80 de kilometri de Dover, Anglia.

Mass-media, care numește deseori Calais „jungla”, a raportat că în general condițiile din Grande-Syntheu sunt cu mult mai rele, deși în tabăra din Calais locuiesc mai multe persoane.

Tabăra din Grande-Syntheu există din 2006, însă ani de zile a adăpostit mai puțin de 100 de refugiați. Din septembrie însă, odată cu începutul crizei umanitare din Europa, populația sa a crescut, în fiecare săptămână ajungând acolo între 50 și 100 de persoane.