Tech & Rights

Dreptul la viață privată în era digitală: cazul Zakharov

Atentatele de la 11 septembrie au făcut ca astăzi să trăim sub un nivel extraordinar de supraveghere în masă și control social, Guvernele adoptând zi de zi tot mai multe norme cu astfel de obiective.

by Pilar Eirene de Prada

Acest articol analizează impactul cazului Zakharov în contextul supravegherii pe scară largă, atât de răspândită astăzi și care ne amenință drepturile și libertățile.

Din 2013, de când Edward Snowden a făcut publice metodele prin care Statele Unite și alte puteri occidentale interceptează pe scară largă sistemul de comunicații nu mai există nici o urmă de îndoială că suntem cu toții supravegheați. Cetățenii par să fi acceptat acest fapt fără prea mult interes, convinși că suntem protejați de anonimatul numerelor și de faptul că nu avem nimic de ascuns. Mecanismele internaționale de supraveghere la scară largă reprezintă însă o amenințare gravă la adresa drepturilor omului, după cum o demonstrează preocuparea crescândă a Organizației Națiunilor Unite cu privire la acestea.

Nivel ridicat de supraveghere

Adunarea Generală a ONU a adoptat mai multe rezoluții în domeniu, precum cea cu privire la Dreptul la Viață Privată în Era Digitală. Instituția Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului a publicat și ea rapoarte cu privire la acest subiect, fiind de asemenea creat, în 2015, un mandat pentru un Raportor Special al ONU cu privire la dreptul la viață privată. Atentatele de la 11 septembrie au făcut ca astăzi să trăim sub un nivel extraordinar de supraveghere în masă și control social, Guvernele adoptând zi de zi tot mai multe norme cu astfel de obiective.

Acesta este contextul de care ar trebui să se țină cont atunci când se citește hotărârea pronunțată de Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul Roman Zakharov vs .Rusia. CEDO nu este primul organism care își manifestă îngrijorarea cu privire la nivelul crescut de supraveghere a cetățenilor. Primele astfel de manifestări de la nivel european au fost sentința Curții de Justiție a Uniunii Europene prin care a fost anulat acordul Safe Harbor încheiat cu SUA (cazul Schrems) și Rezoluția Parlamentului European privind supravegherea cetățenilor europeni, în cadrul căreia a fost subliniat rolul important pe care l-a jucat Snowden.

Drepturile pe care le au cetățenii definesc ce înseamnă democrația

Acesta este un caz deosebit de important care urmărește să stabilească un precedent în cadrul acestei probleme de dimensiuni globale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului face o analiză aprofundată a modului în care sistemul juridic rus reglementează folosirea instrumentelor de interceptare secretă a comunicațiilor. Întregul sistem este supus judecății printr-o interpretare extensivă a articolului 34 al Convenției, făcându-se referire explicită la opinia minoritară a judecătorului Dedov.

Dreptul la viață privată, ca și dreptul la libertatea de exprimare, este esențial nu doar pentru fiecare cetățean în parte, ci și pentru societate ca întreg. Este unul din drepturile care definește democrația, așa cum s-a explicat în opinia majoritară a judecătorului Ziemele, care consideră că legile precum cele ale Federației Ruse „contravin statului de drept și principiilor democratice".

CEDO subliniază că a avea autorizație legală nu reprezintă o garanție adecvată împotriva abuzurilor și a utilizării arbitrare a accesului la comunicații secrete, în măsura în care această autorizație nu garantează în mod necesar că mijloacele de supraveghere pot fi utilizate numai „atunci când este necesar într-o societate democratică".

CEDO stabilește necesitatea de a garanta un control real și efectiv asupra acestor intervenții, atât prin lege, cât și de către cetățeni în exercitarea și apărarea drepturilor lor. Acest control trebuie să poată fi aplicat în legătură cu toate etapele procesului de supraveghere, fiind de asemenea necesară definirea împrejurărilor și condițiilor în care datele interceptate urmează să fie stocate sau distruse.

Să facem ca rușii?

Hotărârea ne cere să ne uităm cu atenție la sistemele noastre. Spre exemplu, legislația relevantă din Spania diferă foarte puțin de cea din Rusia. În 2001 Spania a creat Sistemul Integrat de Control al Comunicațiilor (SITEL), sistem care a devenit funcțional abia în 2004, întârzierea fiind cauzată de îndoieli cu privire la legalitatea sa. În prezent la acesta au acces direct Poliția Națională, Garda Civilă și Centrul Național de Informații (CNI).

În timp ce în Rusia există o lege care descrie detaliile tehnice cu privire la accesul secret la comunicații, în Spania publicul nu știe nimic despre detaliile tehnice cu privire la modul în care funcționează SITEL sau Evident X-Stream, un sistem introdus mai recent.

SITEL permite accesul direct la rețelele furnizorilor de servicii cu scopul obținerii de informații cu privire la utilizatorii acestora, ceea ce înseamnă că interceptările ar putea fi făcute înainte de obținerea unui mandat legal, tocmai cu scopul de a obține indicii care ar putea fi ulterior folosite pentru a justifica operațiunea. În acest sens, CEDO este clară și stabilește că pentru a-i proteja pe cetățeni împotriva abuzurilor și a accesului arbitrar al autorităților este necesar să fie nevoie de un mandat legal care trebuie să fie prezentat furnizorilor de servicii pentru a putea avea acces la comunicații.

Garanții insuficiente

Legea care reglementează investigațiile CNI, care permite accesul la date înainte de emiterea unui mandat, lasă nedefinite majoritatea aspectelor esențiale ale acestei chestiuni delicate. Nu include nici un fel de reguli cu privire la cum trebuie stocate, folosite sau distruse datele.

Reforma legii privind procesul penal are și ea nenumărate lipsuri. Aceasta include posibilități de supraveghere care generează incertitudini enorme: permite utilizarea de software-uri de spionaj, prin care se poate supraveghea aproape orice, lăsându-i pe judecători responsabili să stabilească măsuri prin care să se garanteze păstrarea informațiilor obținute în acest mod, precum și reguli cu privire la depozitarea și distrugerea de date; există așadar prea multă discreție cu privire la aceste aspecte atât de importante.

CEDO nu consideră că sistemele care solicită mandate pentru a intercepta comunicațiile oferă garanții suficiente.

CEDO solicită de asemenea mai multă „calitate” de la legile prin care este reglementată interceptarea secretă a comunicațiilor cetățenilor, explicând că este necesar și să existe posibiltiatea, pentru cetățenii în legătură cu care astfel de măsuri au fost aplicate, să poată să atace în fața instanțelor de judecată legalitatea măsurilor.

Pilar Eirene de Prada este avocată și politologă specializată în consolidarea păcii și activistă în domeniul drepturilor omului și păcii. Domeniul său de cercetare are ca punct central rolul societății civile în procesele de stabilire a păcii.