Tech & Rights

Belgia trebuie să le garanteze șomerilor securitate socială

Liga pentru Drepturile Omului din Belgia, partener al Liberties, reamintește Guvernului Belgiei că trebuie să garanteze dreptul fundamental la securitate socială persoanelor aflate în șomaj care și-au pierdut parțial capacitatea de muncă.

by David Morelli
(Image: Rob Milsom)

Lunea trecută ziarul belgian La Libre Belgique a publicat un articol despre situația persoanelor aflate în șomaj care se confruntă cu dificultăți majore în găsirea unui loc de muncă.

Acest articol spune, printre altele, povestea lui Étienne, care este un exemplu ilustrativ pentru situația multor persoane fără loc de muncă, care au capacitate redusă de muncă și care rămân fără asigurare socială pentru că au ajuns la sfârșitul tuturor posibilităților pe care le aveau de a încerca sa își găsească un loc de muncă.

Reguli neclare

Liga pentru Drepturile Omului din Belgia (LDO) este îngrijorată de aceste povești și de înăsprirea continuă a regulilor belgiene legate de asigurări. Organizația a discutat deja despre cât de problematică este situația atunci când a fost creată categoria „MMPP". Această categorie se referă la orice persoană care se află în șomaj din cauza uei probleme „medicale, mentale, psihologice și/sau psihiatrice".

Această categorie subliniază într-adevăr probleme care uneori sunt reale, însă are, de asemenea, un efect periculos, stigmatizând această categorie de persoane fără loc de muncă. La momentul creării sale, regulile impuse cu privire la această categorie erau neclare.

Aceasta se întâmpla acum câțiva ani, când între politicieni și lideri economici s-au ivit tensiuni din cauza celor două opțiuni între care trebuiau să aleagă: a nu susține o „armată în rezervă" de persoane aflate în șomaj,considerate ca fiind neproductive și care ar putea fi penalizate prin ONEm (serviciul național de șomaj), fiind excluse de la a primi prestații de șomaj ; sau a oferi sprijin și îndrumare celor care suferă de dizabilități care rezultă în pierderea capacității de muncă, în vederea reabilitării profesionale. Autoritățile par să o fi ales pe prima dintre aceste opțiuni.

Reforme inadecvate și dezorganizate

Reformele guvernului la procedurile prin care trec persoanele fără loc de muncă care se află în incapacitate de muncă fac imposibilă limitarea excluziunii sociale care rezultă din generalizarea acestor situații. Reformele din ultimii ani din domeniul asigurărilor celor aflați în șomaj, i-au împins pe oameni să încerce să își folosească banii primiți din asigurările medicale și, când aceasta nu s-a putut, să apeleze la sistemul de asistență socială.

Guvernul din Belgia consideră că această creare a unui serviciu public în domeniul asigurărilor de șomaj este un bine pe care îl face cetățenilor, această opinie fiind deja manifestată în legătură cu dreptul la integrare socială. În aceste condiții, LDO îi sugerează Guvernului să ia o pauză și să se gândească la coerența generală a reformelor existente realizate în legătură cu sistemul de securitate socială.

Liga pentru Drepturile Omului subliniază importanța dreptului fundamental la securitatea socială și reamintește Guvernului Belgiei că cel mai bun mod de a asigura respectarea acestuia este acela de a promova un sistem solid de asigurări.