Tech & Rights

​Învățați să vedeți prin haosul și pericolele inexistente despre care vă vorbesc politicienii

Autoritarii crează haos și pericole inexistente constante drept scuză pentru a adopta legi noi prin care să limiteze tot mai multe drepturi și libertăți. Spun că acestea vă vor proteja, însă nu este adevărat.

by LibertiesEU

Ceva se întâmplă aici

Ce anume nu este tocmai clar

George Orwell era foarte bolnav atunci când a scris 1984, carte publicată în 1949. Avea să moară doar șase luni mai târziu, lăsând în urmă cea mai bună carte a tuturor timpurilor. 1984 nu este tocmai o formă aparte de artă literară – cititorul nu trebuie să se chinuie prea mult pentru a o înțelege, iar frazele, luate una câte una, nu sunt neapărat remarcabile. Însă cartea e una clasică din atâtea alte motive și continuă să fie citită și comparată și acum cu realitățile actuale ale fiecărui cititor.

Mă gândesc la asta în timp ce încerc să adorm. Ar trebui să mă gândesc la procrearea unicornilor, dar mă preocupă mai mult ce știe despre mine telefonul meu și banda aceea pe care poate chiar ar trebui să mi-o pun peste camera de la laptop. Trăim oare în 1984? Încerc încă să adorm. Cu siguranță posibilitățile de supraveghere pe care le are guvernul meu depășesc cu mult ceea ce își imagina Orwell că ar fi posibil. Dar măcar în 1984 toată lumea știa că e supravegheată de guvern. Asta nu e neapărat adevărat astăzi. Dat fiind că Big Brother nu e imediat vizibil, este ușor să respingem dovezile existenței sale.

E un bărbat cu un pistol acolo

Care îmi spune că trebuie să fiu atent

Nu-mi place să sar peste micul dejun, însă urăsc și mai mult să întârzii. Acum m-am grăbit, părul îmi este încă umed și nu găsesc cheile. Unde sunt blestematele alea de chei?! Radioul îmi vorbește din bucătărie - Avicii mă roagă să-l trezesc când se va fi terminat totul. Wake me up Avicii, trezește-mă când se va fi terminat prezentarea mea. Dintr-o dată cântecul se oprește și se aude o voce serioasă care spune:

„Aceasta este o alertă privind siguranța națională: nivelul terorismului național a fost ridicat la Rudolf Nas-Roșu, repet, Rudolf Nas-Roșu. Toți cetățenii sunt rugați să fie vigilenți și să raporteze orice activitate suspectă".

Ce ciudat. N-am mai auzit niciodată o alertă de genul asta. Dar mintea mea este încă la prezentarea aceea. Și la blestematele de chei. Alfredo, motanul meu, deschide leneș un ochi de pe etajera de deasupra radiatorului. Probabil că i se pare ridicol să mă vadă grăbindu-mă așa, însă super mâncărica delicioasă la care visează el nu se cumpără singură.

E o dimineață destul de întunecată. Îmi repet încă o dată prezentarea în cap- e vorba despre considerații de etică privind fermele care cresc unicorni și despre fezabilitatea acestora în asigurarea supraviețuirii speciei. Cumpăr un ziar de la chioșc și mă uit pe prima pagină. Titlul cel mai mare e probabil legat de ce am auzit la radio: Atentat Terorist Grav; Poliția spune că suntem încă în pericol. Articolul le reamintește cititorilor să fie foarte precauți și să raporteze orice pare suspicios. Se folosesc chiar și cuvintele „se pare cu sunt străini”. Ce înseamnă asta? Nu mai avem oricum aproape nicio minoritate, acum după reformele recente cu privire la imigranți.

Apoi văd ceva care îmi fac unicornii să-mi zboare din gând: câteva zeci de oameni s-au adunat la stația de metrou. Curiozitatea îmi depășește punctualitatea și mă apropii de mulțime. Odată cu mine ajung acolo și niște mașini de poliție care ne înconjoară în timp ce le sună sirenele.

„Toți protestatarii să pregătească actele de identitate!” Sunt prinsă în grupul de protestatari. Unicornii mi se întorc în minte. Ar fi trebuit să fiu deja la birou. Nu mai pot sta aici. Nici măcar nu protestam. Îl întreb pe unul dintre polițiști de ce au venit aici.

„Întrebarea este de ce ești tu aici?" îmi răspunde el.

„Sunt liberă să merg unde vreau și am vrut doar să văd ce se întâmplă aici", îi răspund. Îmi verifică totuși actele și îmi golește buzunarele.

„Este doar o măsură de precauție", spune el. „Un ordin nou din partea guvernului ... Se pare că a fost planificat un atac terorist; ești liberă să pleci, nu este împotriva ta, e pentru tine".

Mă duc la birou.

Paranoia lovește adânc

În viața ta se va strecura

Sunt la jumătatea PowerPoint-ului meu, discutând despre beneficiile nutriționale ale diferitelor tipuri de iarbă pentru unicornii nou-născuți. Bermuda crește destul de ușor, însă nu este nici pe aproape la fel de hrănitoare ca păpădia. Cred că doi sau trei dintre colegii mei mai sunt încă atenți la ce zic.

La sfârșitul prezentării, prima întrebare vine de la șeful meu: „Ați participat la protestul anti-unicorni de dimineață?"

Bolborosesc: „Da. Nu. Accidental, eram prin zonă”.

„Mai bine îți faci bagajul. Am dovezi fotografice că ai fost acolo”.

În timp ce mă întorc să plec, adaugă: „Este în dosarul dvs. acum."

Prietena mea Veronika se ridică și cere o explicație.

„Am primit fotografia de la Ministerul de Interne", spune șeful meu. Toți se întorc către mine. Apoi spune: "Veronika, poți să-i ocupi tu funcția, oricum ești mai atentă la FIV".

„Dar suntem prietene, vreau să rămână", spune ea.

„Este decizia ta", spune șeful nostru. „Mai ai 30 de minute să accepți oferta”. Veronika se uită la mine.

Plec de la birou. E deja întuneric. Mă gândesc la ziua mea. Am plecat de acasă în grabă, sperând să fiu lăudată pentru pentru prezentarea mea remarcabilă. Poliția este încă peste tot. A fost oare cu adevărat un protest anti-unicorni o amenințare la adresa securității naționale? Cumva nu mă simt mai în siguranță cu poliția din jur. Încerc însă să nu mă mai gândesc la asta și intru în supermarket. Am de cumpărat mâncărică delicioasă pentru cineva care mă așteaptă acasă.