Tech & Rights

UE pregătește legislație care pune în pericol libertatea de exprimare a cetățenilor- analiză a unei politici

Guvernele UE și Parlamentul European finalizează noi reguli privind serviciile de televiziune la cerere și de partajare a video-urilor. În acest articol discutăm principalele aspecte problematice ale lor și oferim factorilor de decizie ai UE alternative.

by LibertiesEU

Liberties a publicat o analiză a politicii UE care urmează a fi creată odată cu modificările aduse Directivei privind serviciile media audiovizuale (Directiva AVMS). Procesul de modificare se află în fazele finale ale negocierilor dintre Parlamentul European și guvernele naționale din cadrul Consiliului. Directivele sunt utilizate pentru a crea norme comune care includ standarde minime pentru întreaga UE, astfel încât companiile și persoanele fizice să trebuiască să respecte doar un singur standard atunci când lucrează în diferite țări ale UE, în loc să trebuiască să știe totul despre 28 de standarde diferite din statele membre

Această legislație specifică stabilește anumite reguli pe care companiile și guvernele vor trebui să le respecte atunci când furnizează și reglementează servicii de televiziune și servicii similare care trec dintr-o țară UE în alta. Directiva AVMS creează reguli privind doar anumite aspecte ale mass-mediei, cum ar fi reclamele, protecția copilului, promovarea și distribuirea programelor TV realizate în Europa, difuzarea unor evenimente majore, cum ar fi meciuri importante de fotbal, accesibilitatea persoanelor cu dizabilități și discursurile prin care se instigă la ură.

Documentul nostru evidențiază o serie de probleme care există în cadrul reformei în curs de desfășurare. Anumite propuneri încalcă dreptul la libertatea de exprimare, pe care UE și țările membre trebuie să le protejeze, în conformitate cu Carta Drepturilor Fundamentale a UE. Documentul nostru sugerează, de asemenea, modul în care aceste dispoziții problematice ar putea fi modificate pentru a se asigura că guvernele și UE își respectă obligațiile legale.

Identificăm așadar patru aspecte principale:

În primul rând, în noua versiune a Directivei AVMS UE a decis să extindă domeniul de aplicare al acesteia. Aceasta înseamnă că Directiva nu va mai acoperi doar televiziunea și posturile de televiziune de pe Internet, ci și platformele de partajare de video-uri, precum YouTube.

Acest lucru se datorează faptului că factorii de decizie din UE consideră că platformele de partajare video sunt servicii similare serviciilor de televiziune și, prin urmare, ar trebui să respecte norme similare. Cu toate acestea, platformele de partajare video și chiar și serviciile de televiziune la cerere (precum Netflix) sunt fundamental diferite de serviciile de televiziune tradiționale. Serviciile la cerere și serviciile de partajare video, ne permit să urmărim ce vrem, ori de câte ori vrem, pe orice dispozitiv avem. Spre deosebire de serviciile de televiziune, acolo nu trebuie să vedem niciodată ce nu am ales foarte direct să urmărim. Nu este așadar necesar să li se impună aceleași restricții care se aplică serviciilor de televiziune tradiționale, unde se poate vedea cu ușurință altceva decât ce vrem, în mod accidental. Impunerea acelorași tipuri de obligații platformelor de partajare video va împiedica dezvoltarea industriilor creative pe internet și va restrânge în mod nejustificat libertatea de exprimare.

În al doilea rând, noua versiune a Directivei AVMS impune ca cel puțin 20% din programele companiilor de televiziune să fie alcătuite din programe realizate la nivel european. Există și propunerea de a crește acest procent la 30%.

Promovarea culturilor europene este o sarcină importantă a presei, mai ales când programele din alte țări, în special din SUA, domină programele de televiziune. Cu toate acestea, chiar și o cotă de 20% impune companiilor o povară grea. Este de asemenea puțin probabil ca aceasta să însemne că marile companii, cum ar fi Netflix sau serviciile mai mici de programe la cerere, vor produce propriile programe europene. Cel mai probabil aceste companii vor încerca să atingă această cotă prin simpla încărcare de programe europene existente pe lista lor de programe. Și pentru că nu este vorba despre conținut nou, original, este puțin probabil ca publicul să vrea să îl urmărească. Deci, în cele din urmă, norma nu va reuși să promoveze cultura europeană, ci va impune doar o povară financiară suplimentară companiilor media. O astfel de cerință este justificată numai pentru canalele mass-mediei de stat. Aceasta pentru că rolul mass-mediei de stat este de a folosi banii publici pentru a promova culturile naționale și europene.

În al treilea rând, propunerea impune companiilor de internet, cum ar fi Facebook sau Google, responsabilitatea de a decide ce pot spune oamenii pe internet. Noile norme vor permite guvernelor să amendeze astfel de companii dacă nu vor elimina discursurile prin care se instigă la ură de pe site-urile lor.

Rămâne însă la latitudinea acestor companii să decidă ce înseamnă discurs prin care se instigă la ură. Liberties avertizează factorii de decizie că aceasta nu poate fi o soluție potrivită din mai multe motive. Identificarea discursurilor prin care se instigă la ură poate fi dificilă. Adesea oamenii împărtășesc idei controversate care pot șoca sau deranja anumite părți ale publicului, dar prezența lor în spațiul public este importantă pentru dezbaterile democratice și nu reprezintă neapărat discurs prin care se instigă la ură. Este însă foarte probabil ca aceste companii să fie foarte precaute, pentru a evita amenzile și să exagereze cu cenzurea. Acest lucru se datorează faptului că întreprinderile tind să se orienteze către a maximiza profitul, în loc să servească democrația, promovând o dezbatere publică echilibrată. Pentru afaceri, protecția drepturilor omului nu are o importanță primordială. În loc să pună aceste decizii importante în mâinile companiilor, guvernele ar trebui să permită procedurilor legale existente să-și facă treaba, adică să lase instanțele de judecată să decidă ce trebuie scos de pe site-urile web.

În al patrulea rând, Directiva extinde domeniul de aplicare al termenului „conținut dăunător". Conform propunerii Comisiei Europene, platformele de partajare video ar trebui să ia măsuri pentru a proteja copiii de programele cu conținut dăunător. Această înseamnă că platformele de partajare video vor trebui să clasifice materialele de pe Internet și să le cenzureze.

Un astfel de mecanism nu poate fi funcțional deoarece companiile vor utiliza software-uri de filtrare, care nu sunt capabile să facă distincție între informațiile care ar putea fi de ajutor și informațiile care pot fi dăunătoare. De exemplu, copiii ar putea să caute informații despre educație sexuală sau despre sprijin în cazurile de hărțuire sexuală pe internet. Accestul la materiale relevante ar putea însă fi blocat de software-uri de filtrare care încearcă să împiedice accesul copiilor la materiale violente. Pentru a vă oferi un exemplu de cum astfel de software-uri pot da erori, accesul la pagina orașului Essex a fost blocat de un software de filtrare deoarece conține cuvântul „sex".

Puteți descărca integral analiza acestei politici aici.