Tech & Rights

Polonia va plăti despăgubiri unei persoane din afara UE pe care a privat-o de libertate

Guvernul polonez a decis să plătească despăgubiri unei femei private de libertate pentru șase luni. Cazul acesteia ajunsese la CEDO, însă datorită faptului că părțile s-au împăcat acesta nu va mai fi judecat de Curtea de la Strasbourg.

by Polish Helsinki Foundation for Human Rights

Guvernul polonez a decis să-și accepte vinovăția în cazul unei femei private de libertate pentru șase luni într-un centru din Polonia, oferindu-i victimei despăgubiri pentru toate prejudiciile materiale și morale suferite. Dagirat Dzhabrailova, femeia în cauză, s-a plâns în fața CEDO, susținând că privarea de libertate nu avea nici un temei legal, încălcând articolul 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului (dreptul la libertate și la siguranță). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat acordul dintre părți și a închis cazul.

„ONG-urile susțin de multă vreme că străinii sunt privați de libertate în mod automat în Polonia. Această decizie a CEDO se referă la un caz specific, dar Curtea va emite cu siguranță hotărâri similare în alte cazuri similar”, a declarat Jacek Białas, avocat al Fundației Helsinki pentru Drepturile Omului, fundație care este unul dintre ONG-urile care au susținut reclamanta.