Când a venit în Budapesta în 1937, celebrul romancier german Thomas Mann a fost întâmpinat de poetul maghiar Attila József cu un poem. Poemul îl descrie pe Mann, care pe vremea aceea era un refugiat politic, ca fiind „un european printre albi”.
Fraza aceasta vrea să sublinieze faptul că identitatea europeană merge dincolo de rasă sau etnie. Acum, în aceste momente în care atât de mulți oameni par să își fi pierdut umanitatea în numele protejării Europei în fața imigranților, îmi aduc deseori aminte de acest poem.
Unii oameni spun că această criză a refugiaților e cea mai gravă care a avut loc de la cel de-al doilea război mondial până acum. Nu cred că acest lucru este adevărat. Până acum au ajuns până aici mai puțin de 430.000 de persoane. Vorbim despre un număr mai mic de 0.6% din numărul locuitorilor Europei. A adăposti o jumătate de milion de oameni impune într-adevăr o serie de probleme de ordin logistic, însă nu reprezintă sub nici o formă o amenințare pentru ceea ce stă la baza continentului european. Libanul, o țară cu 4,5 milioane de locuitori, a primi 1,2 milioane de refugiați sirieni; Turcia, 1,9 milioane. Acelea sunt statele care au de a face cu o criză a refugiaților. Nu Europa.
Înainte de a oferi mâncare, haideți să construim un gard
Nils Muizenieks, Comisarul Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, are dreptate atunci când spune că Europa se confruntă cu o criză politică, nu cu o criză a refugiaților. Iar această criză politică ne testează tot mai mult valorile noastre europene, la un nivel care depășește orice precedent de la cel de-al doilea război mondial până acum. Ne forțează să începem să regândim ce înseamnă de fapt a fi cetățean european.
Atât ca cetățean european care crede în ideea europeană conform cărora toți oamenii sunt egali în demnitate, cât și că cetățean maghiar, cetățean al unei țări care a dat lumii sute de mii de refugiați și imigranți, îmi e rușine să văd cum îi tratează Guvernul nostru pe refugiați. În loc să cheltuim resursele financiare pe care le avem pentru a le oferi refugiaților mâncare și adăpost, Guvernul lui Viktor Orban a lansat o campanie plină de ură și a început să construiască un gard de sârma ghimpată de-a lungul graniției de sud a Ungariei.
În trecut a existat un număr mare de unguri care au avut nevoie și au cerut azil politic, precum Lajos Kossuthv, eroul revoluției de la 1848 și cele 200.000 de persoane care au fugit de tancurile sovietice după revoluția din 1956. Este o rușine pentru națiunea noastră așadar că am ajuns să tratăm refugiații în așa fel.
Cu toții pierdem drepturi
În ciuda eșecului Guvernului de a oferi ajutorul de care oamenii au nevoie, vedem un nivel important de solidaritate la nivelul societății maghiare. Grupuri locale oferă hrană și apă refugiaților din gări. Precum mulți alții și eu m-am simțit obligat să îi ajut pe cei care solicită azil, așa că am găzduit patru refugiați afgani în casa mea, pentru o noapte, înainte de plecarea lor în Germania, unde au rude să-i ajute. Am făcut asta doarece cred că cel mai bun răspuns în fața lipsei de umanitate este de a acționa uman.
Din păcate, a adăposti refugiați fără acte ar putea în curând să devină periculos dacă Parlamentul din Ungaria va adopta una dintre ultimele inițiative legislative care i-au fost prezentate. Această lege le-ar da polițiștilor puteri și mai mari care le-ar permite să ne lipsească și pe noi de libertăți civile de bază, precum dreptul la viață privată, pentru că le-ar permite acestora să intre în casele noastre fără mandate de percheziție, pentru a-i găsi pe refugiații care se ascund acolo.
„Printre păcătoși, cel care tace este complice”, a scris faimosul nostru poet Mihály Babits. Acest Guvern vrea să îi forțeze pe cetățenii unguri să îi fie complici tăcuți. Multora dintre noi aceasta ne aduce aminte de unele dintre cele mai întunecate momente din istoria Ungariei, atunci când erau pedepsiți cei care îi ajutau sau îi ascundeau pe evrei.
O tăcere care doare
Joi mii de cetățeni unguri au protestat împotriva legislației anti-refugiați - oameni curajoși, însă într-un număr atât de mic încât ne doare să îl recunoaștem. Majoritatea populației a căzut victimă manipulării politice și sentimentelor de frică. Cei care își manifestă susținerea față de refugiați nu sunt foarte populari; există foarte puține organizații care fac asta, printre ele numărându-se și Uniunea pentru Libertăți Civile din Ungaria. Tăcerea celor mai multe dintre bisericile din Ungaria doare și ea. Cum poți pretinde că respecți Biblia și învățăturile sale care ne dictează să îi ajutăm pe străini, iar în același timp să spui că a găzdui refugiați este o infracțiune. „Pentru că eu eram un străin și tu m-ai invitat înauntru”, a spus Isus.
În mod ironic, majoritatea refugiaților nu doresc să rămână în Ungaria. Ei vor să plece în Germania sau în alte țări din Europa de Vest. Dar guvernul nu îi lasă să plece: blochează gările și îi forțează pe solicitanții de azil să stea în tabere supraaglomerate, unde condițiile sunt inumane.
Interesant este că de fapt, comportându-se astfel, Guvernul maghiar aplică legislația UE, care este în mod clar depășită și irațională. A venit timpul ca Europa să acționeze și să adopte o politică nouă cu privire la refugiați.
Adevărata provocare, pentru noi, este să rămânem europeni în rândul albilor.
Peter Saros, ULCU